Doi bărbați de 40 și 33 ani au murit, iar un altul de 47 ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier produs sâmbătă pe DN 25, a declarat șeful Serviciului Poliției Rutiere Galați, Bogdan Carp, citat de Agerpres.
Accidentul s-a petrecut pe raza localității Tudor Vladimirescu. Automobilul în care se aflau cele trei victime a lovit un cap de pod, cel mai probabil din cauza neatenției șoferului.
"Conducătorul unui autoturism marca Fiat, care venea dinspre Tecuci, pe fondul unor preocupări de natură a-i distrage atenția, a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și apoi a intrat într-un cap de pod. În urma evenimentului rutier au decedat două persoane, conducătorul auto, de 40 ani, un pasager de pe bancheta din spate, de 33 ani, iar ocupantul locului din dreapta față, de 47 ani, este rănit și a fost dus la Spitalul Județean din Galați pentru investigații", a spus Bogdan Carp.
Polițiștii rutieri au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.