Ministrul desemnat al Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, miercuri, la audierile din Parlament, că absorbţia efectivă a ajuns la 1,211 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 6,3% din alocarea pentru obiectivul convergenţă, potrivit Mediafax.
„În ceea ce priveşte problematica fondurilor structurale şi de coeziune, aş dori să prezint cifrele de azi: absorbţia efectivă a ajuns la 1,211 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 6,3% din alocarea pentru obiectivul convergenţă”, a spus Orban.
El a spus că „din fondurile structurale şi de coeziune alocate pentru perioada 2007-2013, mai precis 19,21 miliarde de euro, până la sfârşitul lunii ianuarie s-au contractat 67%, aproximativ 12,8 miliarde de euro”.
„Plăţile către beneficiari – acele plăţi interne efectuate – au totalizat 3,2 miliardede euro, ajungând la 15,6% din alocarea pentru perioada 2007-2013”, a mai spus el.