23.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăȘtirile zileiBebeluşul unui deputat din Republica Moldova a murit sufocat de mama sa

Bebeluşul unui deputat din Republica Moldova a murit sufocat de mama sa

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi au declarat că se fac cercetări şi va fi înregistrat un dosar penal pentru moartea bebeluşului.

„Va fi înregistrat dosar pentru moarte suspectă. Cercetările vor fi efectuate de secţia de poliţie competentă teritorial, sub supravegherea Parchetului”, a declarat Monica Palaghia, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, potrivit Mediafax.

Copilul deputatului moldovean ar fi murit sufocat de mama sa, care s-a aşezat peste el în somn.

Bebeluşul în vârstă de şase luni al deputatului Angel Agache a murit sufocat după ce mama ar fi stat peste el, în timpul nopţii, din greşeală, arată primele date din anchetă.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, mama bebeluşului a sunat la 112, duminică dimineaţa, în jurul orei 4.00, şi a spus că s-a aşezat în timpul nopţii peste copil, sufocându-l.

Femeia, în vârstă de 35 de ani, se afla în camera unui hotel din Iaşi, împreună cu soţul său, un deputat din Republica Moldova, când s-a produs incidentul.

Bebeluşul în vârstă de şase luni al deputatului din Republica Moldova a murit.

Cele mai citite

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Aglomeraţie pe drumurile dinspre mare și munte spre Capitală. Rute alternative

Centrul Infotrafic din IGPR anunţă că este inregistrată aglomeraţie pe sensul de coborâre al DN1 către Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni, dar şi...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...
Ultima oră
Pe aceeași temă