Un căpitan din Banat, din secolul al XV-lea, a devenit unul dintre cei mai celebri militari ai creştinătăţii. Pavel Chinezu este revendicat deopotrivă de români şi de maghiari.
Unul dintre cei mai viteji şi mai cunoscuţi militari ai Creştinătăţii din secolul al XV-lea a fost cneazul Pavel Chinezu. Este vorba de un conducător militar care şi-a început cariera ca simplu oştean în oastea regală maghiară şi care a devenit, graţie măiestriei sale în mânuirea armelor, un spadasin temut, de talia celor din romanele lui Alexandre Dumas. Apoi, inteligenţa l-a ajutat să devină unul dintre cei mai celebri ofiţeri din timpul războaielor în care Matia Corvin a avut un rol major.
Dispute asupra locului naşterii
Originea lui Pavel Chinezu este învăluită în legendă. Mai multe localităţi pretind faptul că ar fi locul de origine al marelui militar. Însă cea mai răspândită variantă ar fi faptul că el s-ar fi născut în localitatea bănăţeană Satchinez. De fapt, şi supranumele Chinezul ar fi venit din titlul de cneaz, adică de conducător al unui sat. Astfel, probabil, familia lui Pavel Chinezu făcea parte din mica nobilime, ridicată prin meşteşugul armelor. Localnicii din Satchinez arată o movilă despre care spun că ar fi fost locul în care Pavel Chinezu ar fi avut o fortificaţie, „o cetate”, iar în zona Cotul Morii, cavalerul medieval ar fi avut o moară de apă. Vitejia lui Pavel Chinezu în oastea regală i-a adus aprecierea lui Matia Corvin. Se pare că el a participat şi la expediţia militară a regelui român al Ungariei în Moldova lui Ştefan cel Mare. După ce Matia Corvin s-a retras rănit din Moldova, în anul 1467, Pavel Chinezu a devenit comite al Maramureşului şi a intrat, astfel, în rândul marii nobilimi.
În anul 1478, Pavel Chinezu a fost numit drept comite de Timiş, ca să păzească cea mai primejduită graniţă a Regatului Ungariei, cea de pe Dunăre, în care statul condus de Matia Corvin se învecina cu Imperiul Otoman. Pavel Chinezu a rămas în fruntea acestei regiuni vreme de 16 ani. Un eveniment celebru a fost bătălia de la Câmpul Pâinii, din 1479, în care comitele de Timiş, în fruntea ostaşilor bănăţeni, inclusiv mercenari, maghiari ori români, a reputat o victorie răsunătoare asupra turcilor. Oastea otomană era de 1,5 ori mai numeroasă decât oastea bănăţenilor, însă Pavel Chinezu a reuşit să câştige bătălia. Printre căpeteniile oastei creştine se mai numărau voievodul Transilvaniei, Ştefan (Istvan) Bathory, despotul sârb Vuj Brancovic ori domnul Ţării Româneşti, Laiotă cel Bătrân Basarab. Victoria creştinilor a fost considerată drept o minune dumnezeiască, iar Ştefan Bathory a ridicat drept mulţumire o capelă, în actuala localitate Aurel Vlaicu.
La rândul său, Pavel Chinezu a ridicat o biserică în localitatea maghiară Nagyvaszony. Iar drept mulţumire pentru vitejia sa şi pentru generozitatea cu care a înzestrat biserica, Pavel Chinezu a primit o scrisoare personală de mulţumire de la Papa Sixt al IV-lea. Practic, şi în Transilvania, ca şi în Moldova lui Ştefan cel Mare, marile victorii erau marcate prin ctitorirea unor lăcaşuri de cult. Pavel Chinezu a murit în Serbia, în anul 1494, după bătălia de la Smeredevo. El a fost înmormântat pe teritoriul Ungariei de azi. Pavel Chinezu este considerat drept o figură eroică, aproape legendară, atât în România, cât şi în Ungaria şi în Serbia. Dincolo de controversele legate de originea sa etnică, el a rămas în istorie drept un apărător al Creştinătăţii ameninţate de înaintarea Islamului.
A procedat ca Ţepeş
Pavel Chinezu a adoptat, în relaţiile cu otomanii, o strategie identică cu cea a lui Vlad Ţepeş. El i-a supus pe prizonierii turci unor chinuri groaznice, în pivniţele castelului său din Timişoara. Acest lucru era atât pentru a-i pedepsi, cât şi pentru a-i înspăimânta pe turci, întocmai ca Vlad Ţepeş, care îi trăgea pe prizonierii musulmani în ţeapă ca să îi sperie pe cei care plănuiau să năvălească asupra sa.
