Expertul în programe energetice, Tudor Popescu, a declarat că apa caldă ar trebui să fie tratată chiar la baza blocurilor în nişte bazine, care dacă ar fi construite ar crea 100.000 de locuri de muncă. El mai crede că la următoarele alegeri românii ar trebui să ţină cont mai ales de promisiunile privitoare la strategiile energetice care vor trebui puse în practică la nivel naţional, astfel încât pierderile de energie să fie reduse iar costurile la întreţinere scăzute.
Tudor Popescu, fost director al Agenţiei Municipale pentru Eficientizare şi Reglementare în domeniul Energiei Bucureşti (AMEREB), a fost invitatul lui Romulus Cristea în cadrul ediţiei din 1 februarie a emisiunii Dezbaterile RL. Cei doi au discutat despre principalele motive pentru care preţurile la întreţinere sunt în continuă creştere.