23.2 C
București
luni, 23 septembrie 2024
AcasăSpecialPartida anului pentru „U" Jolidon

Partida anului pentru „U” Jolidon

Vicecampioana României la handbal feminin va întâlni, sâmbătă, pe Dinamo Volgograd, campioana Rusiei, în optimile de finală ale Cupei Cupelor.

 

Echipa de handbal feminin „U” Jolidon Cluj se află la cel mai bun sezon european din ultimii patru ani, iar sâmbătă poate lua o opţiune importantă pentru calificarea în sferturile de finală ale Cupei Cupelor, echivalentul Europa League la fotbal. Echipa pregătită de către Gheorghe Covaciu nu va avea, însă, deloc o misiune uşoară în acest week-end, atunci când o va întâlni, în Sala Sporturilor „Horia Demian”, pe Dinamo Volgograd, în primul tur al optimilor de finală, o formaţie venită tocmai din Liga Campionilor.

Rusoaicele au terminat pe locul trei într-o grupă din care a făcut parte şi Oltchim Râmnicu Vâlcea, astfel că au putut să continue drumul european în Cupa Cupelor, acolo unde, cred oficialii ruşi, au avut destul noroc la tragerea la sorţi. „U” Jolidon Cluj a terminat sezonul trecut pe locul doi în Liga Naţională, însă a început destul de prost actualul campionat.

„Studentele” ocupă locul patru după 12 etape, în condiţiile în care obiectivul intern este clasarea pe locul al doilea la finalul sezonului, pentru al treilea an consecutiv. Anul 2012 a adus o revenire de formă pentru ardelence, care au înregistrat un rezultat de egalitate şi trei victorii până acum, iar gândurile lui Tivadar şi compania se vor concentra, după etapa intermediară de miercuri, când vor întâlni pe Neptun Constanţa în ultima etapă a turului, doar pe întâlnirea cu rusoaicele.

Doar turul la Cluj

Din păcate pentru alb-negre, încercarea oficialilor clujeni de a organiza atât turul cât şi returul în Sala Sporturilor „Horia Demian” nu a primit răspuns favorabil din tabăra ruşilor, care au declinat oferta ce le-a convins, în turul anterior al competiţiei, pe norvegiencele de la Levanger. În dubla din luna noiembrie 2011, nordicele au acceptat să joace returul tot la Cluj, astfel că „U” Jolidon s-a calificat în optimile de finală ale competiţiei cu două victorii.

„Le-am propus şi rusoaicelor să joace la Cluj, la fel cum am făcut şi cu norvegiencele de la Levanger, dar ne-au refuzat. Ne-au propus şi ei să jucăm ambele manşe în Rusia, dar am refuzat noi, pentru că nu ne-au convenit condiţiile oferite. Aşa că, meciul tur se va juca la Cluj sâmbătă, iar returul o săptămână mai târziu, în Rusia. Oricum, va fi o dublă foarte grea, pentru că vom juca contra campioanei Rusiei, echipă care chiar a învins-o pe Olt­chim. E clar că vom avea şansa a doua, dar nu ne vom da bătuţi şi vom da totul pentru calificare”, a declarat directorul sportiv al echipei clujene, Cosmin Sălăjan.

O viitoare eliminare a lui Dinamo Volgograd ar reprezenta una dintre cele mai mari surprize din acest sezon european competiţional, mai ales că rusoaicele au câştigat la patru goluri diferenţă partida din Liga Campionilor cu Oltchim. Dacă „U” Jolidon va trece, însă, de rusoaice, sferturile de finală ale Cupei Cupelor ar repre­zenta egalarea performanţei din 2008, atunci când ardelencele au pierdut, pentru un singur gol diferenţă, calificarea în semifinalele competiţiei în dauna croatelor de la ­Podravka Koprivnica. „U” Jolidon-Dinamo Volgograd va ­începe la ora 17.00. 

„Performanţă” românească

Eliminarea din sferturile de finală ale Cupei Cupelor din 2008 la un singur gol diferenţă nu a fost o „performanţă” similară pentru formaţia pregătită de Gheorghe Covaciu. „Studentele” au întâlnit echipa sârbă Naisa Niş în finala Challenge Cup din 2007, dar după ce au câştigat la nouă goluri prima manşă de la Cluj, ardelencele au pierdut tot la aceeaşi diferenţă manşa retur, dar pentru două goluri mai puţin marcate în deplasare au ratat trofeul. Astfel, s-a înregistrat unul dintre cele mai dramatice eşecuri din sportul românesc.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Ciolacu promite revoluția medicală: Investiții masive în fiecare județ

În PNRR sunt prevăzute peste două miliarde de euro pentru modernizarea infrastructurii sistemului sanitar Invitat la evenimentul ”Viitorul se construieşte azi! Sănătatea unei naţiuni pleacă...

Becali intră în AUR și candidează la Camera Deputaților

Gigi Becali, patronul FCSB, a anunțat că îl va susține pe George Simion la alegerile prezidențiale „M-am alăturat AUR și îl voi susține pe George...

România, pe marginea prăpastiei pe fondul derapajelor financiare din anul electoral

România se află într-o situație economică precară, iar riscurile asociate derapajelor financiare sunt mai vizibile ca niciodată. Într-un an electoral în care măsurile economice...
Ultima oră
Pe aceeași temă