Biroul generos al lui Ciprian Necula etalează un haos controlat compus din căni, pixuri, laptop, cateva pipe şi o colectie de obiecte vechi. „Eu am voie să fumez înăuntru”, zambeşte el conspirativ aşezându-se la birou, de unde pescuieşte o lulea şi o aprinde tacticos.
În loc de costum cu cravată poartă un tricou cu Gogol Bordello, e foarte degajat, iar privirea să ironic-binevoitoare te invita la un dialog relaxat.
Ciprian Necula e un rom din Bucureşti ieşit din tiparele împietrite pe care ni le vinde presa. Şcolit la SNSPA, a lucrat la OSCE ca analist politic, iar astăzi e doctorand în antropologie şi patronul unei companii.
Are 32 de ani, dintre care primii 17 i-a petrecut negându-şi apartenenţa la etnia romă. „N-aveam nici un motiv bun ca să spun cuiva că sunt ţigan. Aveam aceleaşi prejudecăţi împotriva romilor ca toţi ceilalţi”, mărturiseşte el.
Odată cu majoratul a venit şi revelaţia că n-are de ce să-i fie ruşine să-şi declare etnia. Astăzi conduce, în asociere cu un palestinian, compania K Consulting Management and Coordination (KCMC), care derulează un program menit să-l readucă pe piaţa muncii pe meseriaşul tradiţional rom.
Cum te-ai gandit să-i ajuţi pe-ai tăi?
Încercăm prin programul Casa Romilor să-i încurajăm pe meşteşugarii romi să facă ce ştiu ei mai bine. Potcoava nu se mai vinde şi fierarul moare de foame. Atunci îl bagi în reconversie în asa fel încât să nu-i schimbi profesia, ci produsul finit. Facem asta cu vreo 10 grupuri de meşteşugari romi, care lucrează în mai multe domenii şi cu diferite materiale – lemn, argint, cupru etc. Am făcut un site pentru ei (http://www.mesteshukarbutiq.ro/) şi au inceput deja să vândă on-line.
Ai înfiinţat şi o trupă formată din cântareţi romi…
Romano ButiQ e o trupa creată tot în cadrul acestui proiect, ca o reconversie a unui meşteşug al romilor. Ei cântă ceea ce s-ar numi balkanic rock, dar şi funk, reggae sau punk. Trupa are 8 membri, iar majoritatea cântau manele înainte. Pentru ei a fost o perioadă de adaptare la noul stil de muzică şi există încă reflexe peste care trebuie să treacă. Însă şi-au format deja un stil al lor, care prinde. Maneaua e cântată de romi, dar nu e muzica romă. Cu Romano ButiQ încercăm să revigoram folclorul tradiţional rom, pe care-l punem pe alte ritmuri.
În septembrie 2011 ai organizat un protest la Palatul Cotroceni, cerând decenţă în declaraţiile publice ale Preşedintelui Traian Băsescu şi ale autorităţilor. Ce-aţi vrut să transmiteţi prin mesajul „Porcii sunt porci indiferent de culoare sau etnie”?
Preşedintele Băsescu s-a plâns de nişte cetăţeni români pentru că din cauza lor România nu este invitată să intre în spaţiul Schengen. Ignorând probleme precum cele de securitate, de graniţe, de justiţie şi de corupţie din România. A redus totul la o chestie populistă, justificând prostia guvernării din România prin existenţa ţiganilor.
Mesajul nostru e clar: Pune în aplicare legea! Du-te în Ţăndărei sau în Călăraşi, unde ştii că se face trafic de persoane, prostituţie sau cerşetorie, dar nu da vina pe o întreagă etnie.
Basescu evident că ştie toate astea şi faptul că poliţia nu-şi face treaba. Sunt atâtea persoane arestate pentru trafic de persoane şi eliberate de justiţie din cauza unor vicii de procedură. Evident că o să ai aceste câteva zeci de persoane foarte vizibile, în Italia, Franţa sau Finlanda, care cerşesc, fură, scuipă, indiferent că-s romi sau români. Însă romii au ghinionul că-s mai vizibil decât ceilalţi.
După ani de campanii anti-discriminare remarci vreo schimbare la nivelul discursului public?
Mentalităţile legate de romi s-au format pe parcursul a cel puţin 500 de ani, timp în care romii au fost mereu în poziţie de inferioritate, fie sclavi, fie deportaţi, fie – în comunism – forţaţi să devină ceea ce nu erau. O campanie de 10-15 ani de schimbare a mentalităţilor este un fâs. Vom vedea efectele acestor campanii abia peste 100 de ani. E un proces de lungă durată, care implică schimbarea de generaţii, de cunoaştere reciprocă, de interacţiune.
Crezi că există şi o lipsă de articulare eficientă la nivelul comunităţii rome?
Romii sunt oportunişti. Pentru că sărăcia te face oportunist. Îţi dau un exemplu. În Dumbrăveni, Sibiu, toţi copiii din familiile de romi, circa 500, se duc la şcoala pentru copii cu nevoi speciale. Asta pentru că ei nu ştiu decât romani. Părinţii sunt multumiţi că odraslele lor merg la şcoala specială pentru că acolo primesc o masă caldă, iar alocaţia e ceva mai mare.
În clasa a VIII-a, un astfel de copil nu ştie să scrie şi să citească, ştie doar să deseneze. Nu are nici o şansă să meargă mai departe. Aceste şcoli ar trebui desfiinţate, pentru că ele perpetuează un model de la o generaţie la alta.
E nevoie de strategii de integrare şi de constientizare mai eficiente la nivel naţional?
Eu cred ca e greşit să vorbeşti despre romi în general, pentru că sunt împarţiţi în 18 subgrupuri, cu diferente majore între ei. Legate fie de valori, fie de tradiţii, fie de dinamica socială sau de gradul de asimilare. Eu nu cred în strategiile naţionale sau europene pentru integrarea romilor, ci doar în cele de tip local. Primarii nu au însă nici un interes, pentru că romii sunt o masă de manevră electorală extraordinară. Un votant deştept are pretenţii, nu votează doar pentru o sticla de ulei.
În România sunt 2000 de experţi în problema romilor, angajaţi de primăriile localităţilor cu număr relevant de romi (peste 20%). Imens! Cei mai mulţi sunt foşti gunoieri, angajaţi cu jumătate de normă pe postul de expert pentru că primăriile nu aveau voie să angajeze personal nou. Iti imaginezi ce solutii are fostul gunoier pentru strategiile guvernamentale de sanatate şi politici publice. Tratăm totul foarte superficial!
Vezi diferenţe culturale majore şi ireconciliabile între comunitatea romă şi populaţia majoritară?
Sincer? Eu cred că suntem reconciliaţi deja. În România sunt cei mai mulţi romi din Europa şi nu cred că acest lucru e întâmplător. Pe lângă faptul că aici au fost singurele state (principate) în care au fost şi sclavi, ambele etnii au acelaşi tip de structură socială. Familie sunt în formula lărgită, în care vărul de-al doilea ţi-e neam, nu un străin, şi în care relaţiile sunt de încredere.
Ce ai recomanda unui tânăr jurnalist care ar dori să trateze corect un subiect despre romi?
Ma rezum la un exemplu. Am realizat un experiment în trecut, care consta în travestirea unor jurnalişti în ţigani. Au simţit imediat pe pielea lor distanţa socială creată.
Ideea a fost: fă tot ceea ce faci tu de obicei într-o zi normală. Nu schimba nimic din comportament, din limbaj, absolut nimic. Doar poartă hainele astea. Efectul a fost dramatic pentru cei implicaţi în experiment. O jurnalistă s-a dus să-şi plătească creditul la banca la care se ducea şi înainte, însă de data aceasta îmbrăcată în fuste înflorate. Încă de la intrare, gardianul a încercat să o impiedice să intre. Înăuntru, de obicei o invitau să stea pe scaun, acum au ţinut-o în picioare. A izbucnit în plâns, nu credea că i se poate întâmpla aşa ceva.
Acest material a fost realizat în cadrul programului regional Vocile comunităţii rome în societate, ediţia a doua, coordonat în România de Centrul pentru Jurnalism Independent, Bucureşti. (www.cji.ro)
