6.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialApple valorează mai mult decât întreaga piaţă de droguri din lume

Apple valorează mai mult decât întreaga piaţă de droguri din lume

Când până şi reputatul Wall Street Journal numeşte rezultatele obţinute de Apple în ultimul trimestru al anului 2011 „nebune”, acestea trebuie să fie într-adevăr ieşite din comun – ceea ce şi sunt: conform comunicatului de presă dat publicităţii de compania americană, profitul acesteia a crescut în perioada respectivă cu 118%, la 13,06 miliarde de dolari, iar veniturile firmei au înregistrat o creştere de 73%, la 46,33 miliarde dolari. Conform cotidianului New York Times, analiştii de pe Wall Street pronosticaseră creşterea veniturilor la 38,85 miliarde dolari, în timp ce proprii analişti ai companiei Apple se arătaseră mai rezervaţi, estimând că veniturile ar fi urmat să crească la numai 37 miliarde.

Pe post de cal de bătaie s-a aflat, după cum era de aşteptat, telefonul mobil iPhone, ale cărui vânzări au crescut cu 128%, la 37,04 milioane de bucăţi. Iniţial, la lansarea noului model iPhone 4S în luna octombrie, analiştii se arătaseră dezamăgiţi de acesta, considerând că schimbările pe care le avea faţă de modelul precedent erau prea nesemnificative pentru a deveni un mare succes. Opinia experţilor nu a fost însă împărtăşită de consumatori. În China, unde noul model a fost introdus pe 13 ianuarie, magazinele Apple au fost luate cu asalt, iar poliţia din Beijing a fost nevoită să evacueze peste 500 de persoane care au aruncat cu ouă în vitrinele magazinului Apple din cartierul Sanlitun deoarece acesta nu primise încă marfa.

„Crezusem că am făcut un pariu riscant”, a declarat, conform portalului de ştiri Bloomberg, Tim Cook, urmaşul lui Steve Jobs la conducerea companiei, referindu-se la numărul mare de telefoane mobile puse la vânzare în China, „însă se pare că nu am pariat nici pe departe cât ar fi trebuit: cererea clienţilor întrece absolut orice închipuire”. De altfel, Apple nu a reuşit să acopere cererea pieţei nici în Statele Unite: „am fi vândut şi mai mult dacă am fi acut de unde”, este citat Cook de cotidianul britanic The Guardian.

„2011 a fost anul iPad-ului”

Nu numai telefoanele, ci şi tabletele companiei au avut un succes răsunător. Vânzările iPad-urilor au înregistrat o creştere de 111%, ajungând la 15,4 milioane de bucăţi. Conform The Guardian, piaţa tabletelor a depăşit deja, în Statele Unite, vânzările de computere – iar iPad-ul o domină clar, fiind responsabil pentru 60% din vânzări. Tim Cook nu s-a arătat impresionat de cel mai recent concurent, Kindle Fire, produs de gigantul Amazon, declarând despre acesta că, datorită limitaţiilor produsului, nu îl consideră ca „făcând parte din aceeaşi categorie ca iPad-ul. Anul trecut a fost anul tabletelor – şi cred că toată lumea este de acord că a fost anul iPad-ului”, este citat Cook de The Guardian.

Chiar şi computerele companiei au reuşit să înregistreze o creştere semnificativă, deşi piaţa a stagnat: vânzările Mac-urilor au crescut cu 26% faţă de ultimul trimestru din 2010 – cele 5,2 milioane de bucăţi vândute reprezentând un nou record pentru Apple.

Televiziunea Apple

Una dintre întrebările la care Apple nu a răspuns încă este ce are compania de gând să facă cu cele 97,6 miliarde de dolari care se află în conturile sale. Peter Oppenheimer, directorul financiar al companiei, a afirmat, conform The New York Times, că directorii companiei discută despre posibile achiziţii şi investiţii – iar mulţi analişti consideră că Apple îşi va anunţa în curând intrarea pe piaţa TV. Analistul Carolina Milanesi de părere că Apple va lansa un nou model de televizor, care va fi conectat la internet, şi că acesta va funcţiona cel mai probabil pe bază de abonament – la fel ca un telefon mobil; însă, în loc de convorbiri utilizatorii vor plăti pentru a viziona filme, seriale şi transmisiuni sportive, la libera lor alegere.

Chiar dacă această investiţie se va dovedi un eşec (ceea ce ar fi o noutate pentru Apple), compania l-ar putea suporta cu destulă uşurinţă; conform Wall Street Journal, valoarea totală a acţiunilor companiei este de 427,5 miliarde de dolari, depăşind-o astfel pe cea a gigantului petrolier Exxon Mobil. Site-ul „ThingsAppleIsWorthMoreThan” calculează că Apple valorează mai mult decât întreaga piaţă mondială de droguri (circa 320 miliarde dolari), economia Danemarcei (337 miliarde dolari) sau cea mai mare rezervă de aur din lume, aflată în banca New York Federal Reserve, a cărei valoare este estimată la 350 miliarde dolari.

Cele mai citite

Astronauți aflați în spațiu, mesaj de Crăciun – VIDEO

Patru astronauți ai NASA, aflați în continuare pe Stația Spațială Internațională (ISS), au trimis un mesaj de Crăciun din spațiu, după ce o misiune...

Familia Regală petrece Crăciunul în mijlocul românilor la Săvârșin

Majestatea Sa Margareta a oferit, ca în fiecare an, daruri de Crăciun săvârșinenilor aflați în nevoie sau în suferință. Majestatea Sa a fost...

Cel mai lung tunel din România rămâne, încă, un vis. Finalizarea proiectului ar putea întârzia până după 2033

Investiția de aproape un miliard de euro rămâne incertă, din cauza lipsei fondurilor și a birocrației Construcția celui mai lung tunel feroviar din România, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă