17.4 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialEducatoare cercetată penal

Educatoare cercetată penal

Proprietarul câinilor s-a ales, la rândul său, cu dosar penal.

 

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara s-au autosesizat în cazul copilului de la grădiniţa din Cenei, care, lăsat nesupravegheat de educatoare, a fost muşcat de câini, după ce a părăsit instituţia neînsoţit, iar cadrul didactic este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.

Alături de educatoare, este cercetat penal şi administratorul unei ferme din localitate, proprietarul câinilor care l-au atacat pe copil.

Potrivit procurorilor timişoreni, din primele cercetări a rezultat faptul că minorul, în vârstă de şase ani, a plecat neînsoţit de la grădiniţa din Cenei, săptămâna trecută, şi a fost găsit de către un bărbat în apropierea unei ferme. Copilul prezenta urme de muşcături, astfel că transportat de urgenţă la Spitalul de Copii “Louis Ţurcanu” din Timişoara.

Părinţii micuţului erau la serviciu, iar bunica a întârziat să vină după el, aşa că a plecat singur spre casă, dar s-a rătăcit. Ferma se află la aproape 1,5 kilometri de grădiniţă.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi pentru a stabili răspunderea judiciară.

Medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor de refacere, deoarece are muşcături pe întreg corpul. 

Cele mai citite

Ce este o stație de acumulator portabil și cum o poți folosi

Dacă ești pasionat de camping sau excursii în natură, cu siguranță vei considera achiziția unei stații de acumulator portabil o adevărată investiție. Chiar și...

O cafea bună se pregătește cu un espressor semiprofesional 

Cine nu cunoaște acele dimineți în care suntem grăbiți să ne luăm micul dejun și apoi să fugim la muncă? Chiar dacă suntem pe...

Guvernul lansează Strategia Națională împotriva traficului de persoane. România a devenit țară de destinație pentru persoane din zona Asiei

România a devenit țară de destinație pentru victimele traficului de persoane provenite din zona Asiei, semnalează noua Strategie Națională împotriva traficului de persoane. Guvernul României...
Ultima oră
Pe aceeași temă