UPDATE
Adoptarea legii care incrimnează negarea genocidului armean riscă să creeze o ruptură iremediabilă între Turcia şi Franţa, ţări aliate în cadrul NATO, dar şi între Turcia şi Uniunea Europeană.
Franţa a recunoscut genocidul armean prntr-o lege din 2001, dar acest lucru nu pare să fi fost deajuns pentru preşedintele francez, Nicolas Sarkozy. În luna octombrie a anului tecut, Sarkozy a făcut o vizită în Armenia însoţit de cel mai cunoscut reprezentant al comunităţii armene în Franţa, cântăreţul Charles Aznavour. Ulterior, partidul său a introdus în dezbaterea Adunării Naţionale o nouă lege care incriminează negarea genocidului.
Pe 22 decembrie, camera inferioară a adoptat legea care sancţionează negarea genocidului cu un an închisoare şi 45.000 de euro amendă. Imediat, Turcia şi-a retras ambasadorul de la Paris şi a anunţat că suspendă relaţiile politice şi militare cu Franţa. Luni seara, legea a fost adoptată şi de către Senat cu 127 de voturi „pentru” şi 86 „împotrivă”, în pofida avertismentelor Turciei că va riposta dur prin adoptarea de acţiuni suplimentare.
Reacţie unanimă
Premierul Recep Tayyip Erdogan a calificat legea ieri, la o reuniune a grupului parlamentar al partidului Justiţiei şi Dezvoltării, drept „un act de discriminare, rasism şi o crimă la adresa libertăţii de gândire” şi a declarat-o „nulă şi neavenită pentru Turcia”. Erdogan a afirmat că guvernul său va implementa sancţiunile împotriva Franţei „pas cu pas şi fără retragere”. „Vom împărtăşi planul nostru de acţiune publicului în funcţie de evoluţia evenimentelor”, a mai declarat Erdogan. Lucru extrem de rar întâlnit în Turcia, condamnarea legii franceze şi adoptarea de sancţiuni întruneşte consensul întregii clase politice. Atât social-democraţii din CHP (kemalişti) cât şi naţionaliştii din MHP au denunţat la rândul lor legea.
Votul armean
Presa turcă speculează iar o parte din cea franceză este de acord că motivul principal pentru care Nicolas Sarkozy ar fi forţat acum adoptarea acestei legi cu riscul unui conflict cu Turcia în constituie cele 600.000 de voturi ale persoanelor cu descendenţă armeană care trăiesc în Franţa. Nici măcar toţi membrii guvernului său nu s-au raliat în totalitate acestui demers. În acest sens este semnificativă reacţia ministrului de externe, Alain Juppe, care a calificat legea drept „inoportună” şi a îndemnat partea turcă să îşi păstreze sângele rece. Stânga a reacţionat cu reţinere dar ziarul stângii franceze Liberation a publicat un editorial critic semnat de preşedintele şi secretarul general al Asociaţiei Franceze de Drept Constituţional care atrag atenţia că legea este „neconstituţională şi inutilă”.
Ce „sancţiuni” riscă Franţa
În afară de reducerea relaţiiilor diplomatice la nivel de însărcinat de afaceri, cel mai scăzut posibil, Franţa riscă şi sancţiuni economice. Televiziunea de Stat turcă TRT a anunţat că îşi va suspenda participaţia de 15,5% (a treia ca mărime) în canalul TV Euronews cu sediul la Lyon. Potrivit Bloomberg, în decembrie, ministrul de externe Ahmet Davutoglu a ales să le transmită autorităţilor franceze un avertisment să nu adopte lege prin intermediul reprezentanţilor băncii Credit Agricole şi societăţii de asigurări Groupama SA. Băncile franceze, inclusv BNP Paribas au o expunere de peste 20 de miliarde de dolari iar grupul Renault controlează 20% din piaţa de automobile turcă. Franţa mai riscă de asemenea să piardă investiţiile de 4,8 miliarde de dolari pe care le-a făcut în ultimii opt ani în Turcia.
Genocidul armean
În perioada 1915-1916, în plin război, în estul Anatoliei au avut loc un număr de crime împotriva armenilor, acuzaţi de coalboraţionism cu armata ţaristă. Armenii susţin că au fost ucişi sistematic 1,5 milioane de oameni. Versiunea turcă este că numărul victimelor a fost mult mai mic – 3-400.000 – şi că au murit atât turci cât şi kurzi. Până acum, 20 de ţări au recunoscut prin lege genocidul armean, inclusive Germania, al treilea partener comercial al Turciei şi ţara cu cea mai mare minoritate turcă din Europa (oficial trei milioane de oameni). Turcia susţine că controversa pe marginea genocidului ar trebui lăsată la latitudinea istoricilor şi ar trebui soluţionată prin lege.
Riscuri strategice
Turcia este o ţară mult schimbată astăzi faţă de ce era fie şi numai cu zece ani în urmă. Susţinută de un ritm de creştere economică în jur de 10%, Turcia a devenit membră a G20 şi se afirmă tot mai puternic ca putere regională. Occidentul are nevoie de Turcia dacă vrea să obţină rezultate în privinţa programului nuclear iranian şi are nevoie de sprijinul Turciei pentru rezolva criza siriană. Societatea turcă în care se îmbină islamismul moderat cu democraţia este privită ca un model pentru statele arabe. În plus drumul strategic către Asia Centrală şi resursele ei trece obligatoriu prin Turcia. Din toate aceste motive, Occidentul are azi nevoie de Turcia mai mult decât are Turcia de Occident. O ruptură de asemenea proporţii în interiorul NATO ameninţă mai degrabă interesele Alianţei decât pe cele ale Turciei iar lucrurile nu se opresc aici. O nouă criză, de data aceasta între Turcia şi Uniunea Europeană, aşteaptă să se declanşeze la 1 iulie când debutează preşedinţia cipriotă.
