18.2 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialFuncţionarii Camerei de Comerţ, scoşi cu forţa la mitingul USL?

Funcţionarii Camerei de Comerţ, scoşi cu forţa la mitingul USL?

Angajaţii Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) ar fi fost scoşi cu forţa la mitingul organizat ieri în Bucureşti de USL, ne-au reclamat chiar unii dintre aceştia. Preşedintele instituţiei, liberalul Mihail Vlasov, le-ar fi transmis că va verifica cine este prezent în piaţă, aşa că oamenii s-au dus acolo de frică.

„Salariaţii au primit instrucţiuni să plece de la birou, la ora 14.00, direct către locul de întâlnire de la Arcul de Triumf şi li s-a atras atenţia că acolo li se va face prezenţa, sub motiv că programul normal de lucru este până la ora 16.00″, ne-a explicat unul dintre funcţionarii nemulţumiţi. „Mulţi se văd obligaţi să respecte aceste instrucţiuni împotriva voinţei lor, de teama de a nu fi daţi afară”, a susţinut un alt protestatar.

Am verificat şi personal aceste afirmaţii. Am mers la sediul CCIR, în timpul programului de lucru al instituţiei, dar portarul ne-a oprit din drum şi ne-a avertizat că nu avem cu cine discuta acolo. „O parte sunt la miting”, ne-a explicat paznicul, referindu-se la funcţionari.

Am încercat să-l contactăm şi pe Mihail Vlasov. La numărul acestuia a răspuns însă şefa cancelariei sale, Liliana Ştefănescu, care ne-a explicat că nu poate să ne pună în contact cu preşedintele Camerei de Comerţ. „Eu sunt la miting, dar spuneţi-mi mie ce doriţi şi îi transmit mai târziu”, ne-a replicat mâna dreaptă a liberalului. După ce i-am spus de faptul că mai mulţi angajaţi s-au plâns că au fost scoşi cu forţa la miting, Liliana Ştefănescu a negat. „Nici vorbă de aşa ceva.
E exclus”, a susţinut şefa cancelariei CCIR. 

Cele mai citite

Valea Oltului, închisă din nou în reprize

Tronsoanele vizate sunt între Râmnicu Vâlcea și Sibiu, pe DN7 Trei tronsoane vor fi afectate de lucrări de stabilizare a versanților și de îndepărtare a...
Ultima oră
Pe aceeași temă