În lume există aproximativ 500 de milioane de câini. Aproximativ trei sferturi dintre aceştia sunt vagabonzi şi par a fi împărţiţi, cu precădere, între câteva ţări din lume.
Într-un sondaj pe answers.com, la întrebarea „Care sunt ţările cu cei mai mulţi câini vagabonzi?”, răspunsul a fost: România, Bulgaria, Turcia şi Grecia, cea din urmă având o mare populaţie de câini comunitari care a ieşit în evidenţă în timpul Jocurilor Olimpice de la Atena. Se pare că Occidentul a rezolvat de mult timp o problemă care în regiunea balcanică a Europei pare fără soluţie.
Însă cele patru ţări nu sunt singurele care se confruntă cu problema câinilor comunitari.
Ucraina
Mii de câini vagabonzi au fost ucişi în Ucraina în 2011, de cele mai multe ori fiind otrăviţi sau injectaţi cu substanţe neomologate, printr-un efort disperat al autorităţilor de a goli străzile de câini înaintea Campionatului European de Fotbal care va avea loc în iunie 2012. Măsurile luate de autorităţile ucrainiene au revoltat organizaţiile locale şi internaţionale de protecţie a animalelor.
La sfârşitul anului trecut, autorităţile din Ucraina au cedat presiunilor internaţionale, însă nu au descoperit, încă, modalitatea potrivită prin care ar putea rezolva problema, relatează The Guardian. În Ucraina există zeci de mii de câini vagabonzi în fiecare mare oraş al ţării, iar construirea unor adăposturi pentru întreaga populaţie de maidanezi ar dura mai multe luni şi ar costa zeci de milioane de euro.
Rusia
Problema câinilor vagabonzi a fost menţionată, pentru prima dată, de jurnalistul Vladimir Giliarovski, la sfârşitul secolului 19. În martie 2010, existau aproximativ 35 de mii de câini comunitari în zona metropolitană a Moscovei, iar proporţiile se păstrează şi în celelalte mari oraşe ale Rusiei, relatează Financial Times.
Metroul din Moscova ocupă locul doi în lume, în funcţie de numărul persoanelor pe care le transportă. În staţiile de metrou trăiesc, în medie, aproximativ 500 de câini maidanezi, conform abcnews.com şi Wall Street Journal. Dintre aceştia, aproximativ 20 dintre ei par să fi învăţat cum să folosească metroul ca mijloc de transport, reuşind să se urce în vagoane şi să recunoască şi să coboare în anumite staţii de metrou care corespund teritoriilor pe care le „stăpânesc”.
China
Presa internaţională a raportat, în 2009, uciderea a peste 36 de mii de câini comunitari într-un oraş din China, citând mass-media chineză de stat. 12 persoane au murit din cauza turbării în oraşul chinez Hanzhong, unde zeci de mii de oameni sunt muşcaţi de câini în fiecare an, relatează Reuters.
Mexic
În Mexic, câinii fără adăpost sunt mai degrabă electrocutaţi decât eutanasiaţi prin injectare după modelul american. Un film documentar apărut în 2007, „Companions to None”, abordează problema câinilor comunitari din Mexic, care sunt, în unele regiuni, chiar mai numeroşi decât oamenii. Cultura „macho” pare să explice, însă, de ce mexicanii sunt atât de reticenţi în a steriliza câinii masculi: în Mexic există credinţa conform căreia sterilizarea unui mascul îl transformă într-un „câine gay„, relatează Los Angeles Times.
India
Cea mai mare problemă legată de câinii comunitari pare să existe în India. Cifrele sunt impresionante.
India deţine cea mai mare populaţie de câini vagabonzi din lume: aproximativ 19 milioane. În Bangalore există peste 200 de mii câini comunitari: aproximativ 10 câini la fiecare kilometru de stradă, aceştia muşcând, anual, 25 de mii de oameni şi provocând accidente rutiere.
80% dintre decesele cauzate de virusul turbării, la nivel mondial, au loc în India, unde sunt raportate aproximativ 30 de mii de cazuri în fiecare an. Cifrele sunt, probabil, de 3-4 ori mai mari, dat fiind faptul că majoritatea cazurilor trece neraportată. Virusul turbării cauzează moartea celor afectaţi, după o suferinţă incredibilă care durează între 2 şi 7 zile.
Cifrele par menite să exemplifice dezastrul la care se poate ajunge în momentul în care o astfel de problemă scapă de sub control. 42% dintre cei muşcaţi de câini sunt copii. Cu excepţia turbării, câinii pot transmite oamenilor, prin muşcătură, peste 50 de boli, de la infecţii obişnuite, la boli cronice.
În India au fost raportate nenumărate cazuri de accidente aviatice la decolare şi la aterizare, cauzate de cânii comunitari care intrau pe piste. Autorităţile din Mumbay au luat toate măsurile necesare pentru a curăţa de câini aeroporturile şi zonele învecinate.
Ce scria Eminescu despre câinii vagabonzi în 1876
La data de 26 noiembrie 1876, Mihai Eminescu a publicat, în „Curierul de Iaşi”, un articol despre câinii vagabonzi. Articolul demonstrează faptul că, în România, problema căinilor fără stăpâni durează de aproape 150 de ani.
„Am întreba cu multă umilinţă: oare multă vreme au să rămîie neatinse imunităţile cînilor din oraş, cari cînd izolaţi, cînd doi cîte doi, cînd constituiţi în mici societăţi de voiagiu, se bucură de o existenţă foarte nesupărată şi totuşi foarte supărătoare pentru conlocuitorii lor bipezi. De aceea, pentru a evita o statistică specific ieşană a cazurilor de idrofobie, credem că nu greşim rugînd autorităţile competente a ordona o mai strictă mînuire a măsurilor pentru stîrpirea cîinilor de prisos„, scria cel mai mare poet al românilor.