În Evul Mediu, românii asigurau paza drumurilor şi primeau, în schimb, scutiri de dări.
Cine a fost Matei Corvin au arătat, deseori, şi unii istorici români (Ioan Aurel Pop, Ioan Drăgan etc.) cu argumente imbatabile, care au dus la concluzia că el îi reprezintă pe maghiari ca şi pe români, deopotrivă, datorită faptului că este fiul lui Iancu de Hunedoara, iar, în plus, îi reprezintă pe clujeni pentru că, iată, destinul a făcut să se nască în acest oraş, în casa care-i poartă numele şi care, pe acele vremuri, era un mic han unde a poposit mama sa, în ceas de naştere, aflată în drum spre castelul din Hunedoara.
O diplomă regală
Ei bine, cred că puţini ştiu sau mai ştiu că Matei Corvin, un rege luminat care a domnit peste trei decenii, a luat, în unele împrejurări, apărarea românilor oprimaţi. Iată ce scrie în diploma de întărire a vechilor privilegii acordate românilor de diferiţi regi, diplomă datată 6 martie 1470. Astfel, Regele Matei Corvin face cunoscut tuturor: „După ce am luat în stăpânire, parte prin predare de bună voie, parte prin asediu, toate cetăţile, fortăreţele şi oraşele care se aflau în mâinile lui Petru Komarov, în comitatul Arva şi Lipto, au venit în faţa noastră doi dintre românii acestui ţinut, în numele lor şi a tuturor celorlalţi români, care petrec pe Knisey şi Medrybrogy (localităţi n.n.), dependente de cetatea Arva, precum şi în numele celor din posesiunea Dubowa (un sat cu numele Vlasaka Dubova apare încă la 1323 şi care şi-a păstrat numele până la recensământul unguresc din 1900), dependentă de cetatea Lykava, şi au arătat Majestăţii Noastre că au avut din vechime unele libertăţi, în care ei şi părinţii lor au fost ţinuţi şi păstraţi până în prezent; ei înşişi şi strămoşii lor. De aceea m-au rugat să ne îndurăm a-i ţinea şi păstra în drepturile şi libertăţile lor vechi.
Românii spun că aceste drepturi şi libertăţi ale lor au fost următoarele: întâi că, în ce priveşte contribuţia generală a acestui rege, n-au fost obligaţi să plătească nimic. Asemenea, nu au fost datori să facă lucrări la cetatea Arva şi Lykava. În acelaşi timp, au declarat şi privitor la veniturile şi dările pe care trebuie să le facă pe seama numitelor cetăţi şi care erau următoarele. Întâi fiecare proprietar de oi trebuia să dea, de la 100 de oi, cinci la una din cetăţile amintite, pe al cărei teritoriu se petrecea; asemenea din 100 de capre, cinci ţapi. Fiecare român proprietar de oi era obligat să dea în fiecare an un berbec şi un brâu. Cei care n-au oi, după fiecare bou pe care-l are e dator să plătească o groşiţă (probabil sistem de schimb a vremii – n.n.). Românii au spus, cum am constatat şi noi, Regele, prin cuvintele lor.
După acesta, noi, informându-ne deplin asupra celor precedente şi de la alţi nobili şi locuitori ai acestui ţinut, am primit relaţii asemănătoare cu ale acelora. Românii de aceea au fost scutiţi de plătirea contribuţiei generale şi n-au fost obligaţi la lucrările cetăţilor, pentru că ei întotdeauna aveau armele necesare pentru paza drumurilor, îndeosebi arcuri de mână şi prăştii. Şi fiindcă e datoria lor de a apăra şi păzi toate drumurile de atacurile hoţilor, tâlharilor şi ale altor răufăcători, ei au să călăuzească nevătămaţi pe călători, pe care îi vor da în grija lor castelanii cetăţilor aminite, de câte ori va fi nevoie. La porunca castelanilor, sunt datori să trimită, la nevoie, tineretul armat să stea pentru câteva zile acolo unde vor cere împrejurările, cum zic castelanii. De asemenea, am înţeles că ei au voie să-şi pască şi să-şi crească oile şi vitele lor în pădurea ziselor cetăţi, dar aşa ca nimenea dintre ei să nu îngăduie ca oile sale să treacă la peste un sfert de milă depărtare, afară din pădure (….)”.
Privilegii confirmate
Privilegiile recâştigate graţie Regelui Corvin de către români au fost confirmate apoi şi de regi următori, Ludovic al II-lea (1526) şi Regele Ferdinand la 1550. Semnătura ultimului a fost întărită şi de episcopul catolic din Agra, nimeni altul decât Nicolae Olahul, fiul judelui român, Ştefan din Orăştie, venit şi el în Ţara Românească la 1480, ca şi păstorii din acelaşi neam, aflaţi în Arva. Acestuia, Regele Ferdinand îi scria despre români: „Astfel sunt neamurile cele mai vestite, dintre care rudele tale, românii nu sunt cei din urmă, care cum se ştie sunt urmaşii romanilor, stăpânitorii lumii şi pentru aceea se numesc români. Poporul tău în vitejie a excelat, a dat naştere la mulţi beduduci, la Ioan Hunyadi şi regele Matei”.
(Sursa: Ştefan Meteş, „Emigrări româneşti din Transilvania în secolele XIII-XX” – 1977)
