27.8 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăNemţii intră pe piaţa asigurărilor

Nemţii intră pe piaţa asigurărilor

Compania de asigurări germană Gothaer este interesată de preluarea companiei de asigurări  Platinum, deţinută de Constantin Toma, fostul preşedinte al Omniasig, potrivit unor surse citate de cotidianul Financial Times Deutschland.

Oficialii Gothaer au confirmat că în prezent analizează cu atenţie piaţa românească de asigurări şi că poartă negocieri, dar nu au precizat despre ce companie este vorba. „Discuţiile se află însă într-un stadiu incipient, drept urmare nu putem da mai multe detalii până când negocierile vor fi mai concrete”, a declarat, pentru XPRIMM Newsletters, Martina Fassbender, purtătorul de cuvânt al Gothaer. Asigurătorul german Gothaer intenţionează să se extindă în Europa de Est, pe pieţele din regiune care înregistrează încă rate de creştere şi oferă potenţial de dezvoltare, printre acestea numărându-se şi România. Ca un prim pas în cadrul acestei strategii de extindere, compania a achiziţionat la finele anului 2010 asigurătorul polonez PTU, prin majorarea participaţiei deţinute la 75,52%.

Cine este Platinum

Contactaţi, reprezentanţii Platinum Asigurări au spus că, pentru moment, nu au nimic de comentat cu privire la acest subiect. Platinum Asigurări-Resigurări este o companie de talie mică de pe piaţa românească de profil, ale cărei principale afaceri provin din asigurări de bunuri,garanţii, răspunderi şi asigurări cargo şi maritime. De asemenea, compania oferă pentru aceste clase şi nu numai, produse clasice de asigurare, dar şi produse specifice, tailor-made, în linie cu poziţionarea acesteia ca şi asigurător de nişă.

Platinum este fosta companie Clal România, înfiinţată în 2006, în ideea de a dezvolta vânzări directe, prin telefon, către persoane fizice, şi restructurată în 2008 de acţionari, grupul israelian Clal Insurance, în scopul reorientării business-ului către piaţa corporate şi diversificarea canalelor de distribuţie.  În 2010, compania a debutat cu un nou nume, Platinum Asigurări, şi cu un nou acţionariat, fiind preluată în octombrie 2009 de la acţionarii israelieni de către Vienna International Holding, pentru 500.000 de euro.

În prezent, compania este deţinută de Constantin Toma, care a decis să se retragă la mijlocul anului trecut din funcţia de preşedinte al Omniasig, societate pe care a condus-o timp de 15 ani, pentru a se ocupa de propria afacere în industria asigurărilor.

Platinum Asigurări are un capital social de 25,4 mil. lei şi o marjă de solvabilitate (disponibilă total) de 15,6 milioane de lei. În anul financiar 2010, compania de asigurări Platinum a înregistrat un volum total de prime brute subscrise de 16,4 milioane de lei, echivalentul a circa 3,9 milioane de euro, reprezentând, raportat la 2009, o evoluţie crescătoare în monedă europeană de 46,7%.

2011, anul fuziunilor

Acţionarii societăţilor Ardaf şi Generali discutau de ceva vreme şi au concretizat anul trecut fuziunea celor două societăţi. Noua companie, Generali România, devine astfel cel de-al 7-lea jucător de pe piaţa românească, cu o cotă de circa 7%. Această fuziune nu va aduce nici o schimbare pentru clienţii deja existenţi, care vor beneficia, în schimb, de servicii mai bune şi de o gamă mai largă de produse şi expertiză atât la nivel local, cât şi internaţional. Intenţia de fuziune dintre alte două companii din piaţă a fost anunţată la începutul lunii iulie 2011 de către reprezentanţii Vienna Insurance Group. Este vorba de Omniasig şi BCR Asigurări, ambele aparţinând VIG. În prima jumătate a anului 2011 Omniasig a subscris prime brute a căror valoare a depăşit 103 milioane euro, în scădere cu peste 11% faţă de perioada similară a lui 2010, şi deţine o cotă de aproape 11% din piaţa locală de asigurări. BCR Asigurări a subscris peste 55 milioane euro, ocupă poziţia a 7-a în topul întocmit pe baza rezultatelor din primul semestru al anului trecut şi deţine o cotă de circa 6% din piaţă. Noua entitate ar porni de la un potenţial de peste 16% cotă de piaţă reieşită din cumularea rezultatelor Omniasig şi BCR Asigurări, ceea ce reprezintă prime brute subscrise de aproape 160 milioane euro. Aceste cifre vor poziţiona compania astfel formată în postura de cel mai nou lider al pieţei asigurărilor. 

Cea mai mare fuziune

Un exemplu elocvent în ceea ce priveşte fuziunile pe piaţa locală a asigurărilor este intrarea Groupama pe piaţa din România. În perioada 2007-2008, grupul francez a intrat în România prin intermediul a trei achiziţii. Prin achiziţia ASIBAN, a BT Asigurări, precum şi a diviziei româneşti a OTP Garancia, dar şi prin capitalizările aferente investiţia făcută de GROUPAMA pe piaţa românească de profil s-a ridicat la peste 500 milioane euro în mai puţin de un an. Doar tranzacţia care a implicat ASIBAN s-a realizat pentru 350 milioane euro. Prin intermediul contractului semnat în prima parte a anului 2008, GROUPAMA devenea proprietarul unic al ASIBAN. Fondat în anul 1996, compania era un jucător de top pe piaţa asigurărilor din România şi ocupa la finele anului 2007 poziţia a treia, cu o cotă de 8% din piaţa asigurărilor. Această tranzacţie a fost precedată în decembrie 2007 de cumpărarea BT Asigurări şi, la începutul anului 2008, de preluarea OTP Garancia Asigurări.

Tranzacţia prin intermediul căreia GROUPAMA prelua ASIBAN a fost cea mai mare derulată pe piaţa românească a asigurărilor, depăşind cu mult ca valoare preţul plătit de VIENNA Insurance Group pentru ASIROM sau OMNIASIG. Practic, preţul plătit pentru un euro cifră de afaceri a ajuns la 2 euro în cazul acestei tranzacţii.  

Cele mai citite

Volkswagen își revizuiește din nou prognozele anuale din cauza performanțelor slabe și a condițiilor economice dificile

Volkswagen a anunțat vineri o revizuire negativă a previziunilor sale anuale, marcând a doua ajustare în mai puțin de trei luni. Această decizie a...

Klaus lovit de drona Ghinion

Bomba zilei vine de unde nu te-ai fi așteptat, având în vedere recentele derapaje ale justiției. Da, din partea Înaltei Curți de Casație...

Echipele Apa Nova, pregătite să intervină în caz de posibile acumulări de apă

Ca urmare a avertizărilor meteorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie, care preconizează ploi abundente în zilele următoare, inclusiv în Municipiul București, există riscul...
Ultima oră
Pe aceeași temă