5.2 C
București
joi, 2 ianuarie 2025
AcasăSpecialAngajaţii Loteriei Române, acțiune de protest la Ministerul Finanțelor. Ei cer salarii...

Angajaţii Loteriei Române, acțiune de protest la Ministerul Finanțelor. Ei cer salarii mai mari și destituirea Consiliului de Administraţie

Sindicaliștii Loteriei Române pichetează, marți, sediul Ministerului Finanțelor Publice, timp de două ore, în semn de nemulțumire față de refuzul companiei de a introduce în proiectul de buget solicitările referitoare la salarizarea personalului. Totodată, organizatorii manifestației cer conducerii ministerului destituirea Consiliului de Administraţie al Loteriei Române, informează News.ro.

Manifestația Sindicatului Naţional Loteria Română (SNLR) va avea loc între orele 11.00 și 13.00.

Ion Carapit, preşedintele SNLR, a declarat, pentru News.ro, că la protest urmează să participe aproximativ 100 de persoane.El a precizat că nu este exclus ca, în urma protestului, sindicaliştii să fie chemaţi la negocieri şi, eventual, să încheie un protocol cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor.

În caz contrar, protestul urmează să fie reluat miercuri şi joi, precum şi între 3 şi 6 aprilie, în acelaşi interval orar.

Sindicaliştii susțin că 84% dintre salariaţii Loteriei (2.088 de angajaţi, între care se află toate categoriile: de la lucrător necalificat până la angajaţi calificaţi, cu studii superioare) sunt plătiţi la nivelul salariului minim pe economie. Astfel, „mărirea fondului de salarii este posibilă, necesară şi morală, ţinănd cont de faptul că CNLR înregistrează în fiecare an profit, iar de opt ani de zile nu s-a făcut nicio mărire în afara creşterii salariului minim pe economie, care a condus la suprapunerea salariilor", susțin sindicaliştii.

Totodată, ei solicită Ministerului Finanţelor Publice destituirea Consiliului de Administraţie al companiei, care ar „bloca orice fel de dialog" cu sindicatul.

Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” a anunţat că este solidară cu membrii săi din Compania Naţională Loteria Română.

 

Cele mai citite

Sindicatele amenință cu proteste din cauza înghețării salariilor în sectorul public

În ciuda majorărilor salariale de 24% din 2024, sindicaliștii sunt nemulțumiți de lipsa unui avans al veniturilor și avertizează asupra riscurilor financiare. Sindicatele din sectorul...

O explozie a unei camionete Tesla Cybertruck a avut loc la Hotelul Trump din Las Vegas. Un mort și șapte răniți

Un vehicul Tesla Cybertruck, camioneta mărcii lui Elon Musk, a explodat miercuri dimineaţă în faţa hotelului Trump din Las Vegas, omorând o persoană şi...

Criză politică în Coreea de Sud: Fostul președinte Yoon Suk Yeol refuză arestarea și denunță acuzațiile

Fostul președinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, demis în urma unor acuzații grave de rebeliune, se opune vehement arestării, refuzând pentru a treia zi să...
Ultima oră
Pe aceeași temă