-1 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialO fetiţă de 11 ani este însărcinată în şase luni. Tatăl are...

O fetiţă de 11 ani este însărcinată în şase luni. Tatăl are 21 de ani şi a declarat că „se iubesc”

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al judeţului Constanţa, mama fetiţei, Iulia Burdun, de 40 de ani, din comuna Săcele, s-a prezentat, vineri, la poliţie şi a depus plângere penală împotriva unui tânăr, Mihai Vasilesu, de 21 de ani, din Cobadin, care ar fi întreţinut relaţii sexuale cu fata de11 ani, în urma cărora copila a rămas însărcinată, titrează Mediafax.

 

„Fetiţa a fost audiată în prezenţa mamei şi a unui consilier de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa şi a confirmat cele spuse de mamă”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa, Carmen Şerbănescu.
În urma cercetărilor a reieşit că Mihai Vasilesu ar fi întreţinut relaţii sexuale cu minora în perioada iulie – decembrie 2011. Tânărul, care este prieten cu fratele fetei, a locuit în casa familiei Burdun pe perioada verii. Ulterior, el a plecat în Botoşani, la muncă, dar a mai venit la prietenul său la sfârşit de săptămână şi a rămas peste noapte.

„În toată această perioadă cei doi au întreţinut relaţii sexuale, în urma cărora fata a rămas însărcinată, purtând acum o sarcină de aproximativ 24 de săptămâni”, spun surse din rândul anchetatorilor.

Mama fetei a aflat abia săptămâna aceasta că fiica ei de 11 ani este însărcinată şi a depus o plângere la poliţie.

Poliţiştii mai spun că au luat legătura cu Mihai Vasilesu la Botoşani, iar tânărul a recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale cu fetiţa, dar a susţinut că acestea au fost consimţite şi că ei doi se iubesc. El a fost citat şi este este aşteptat, luni, pentru a da declaraţii la Poliţie, pe numele său fiind deja deschis dosar de cercetare penală pentru întreţinire de relaţii sexuale cu un minor.

Fata de 11 ani locuieşte în prezent cu fratele şi cu mama ei, tatăl fiind plecat la muncă în străinătate.

Cele mai citite

Mircea Geoană, sprijinit de Sir George Iacobescu în cursa pentru președinția României

Sir George Iacobescu este singurul român înnobilat de Regina Marii Britanii pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul caritabil, comunitar și al serviciilor financiare Mircea Geoană,...

Mircea Geoană, sprijinit de Sir George Iacobescu în cursa pentru președinția României

Sir George Iacobescu este singurul român înnobilat de Regina Marii Britanii pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul caritabil, comunitar și al serviciilor financiare Mircea Geoană,...
Ultima oră
Pe aceeași temă