Mona Pivniceru susţine că nu există nimic de criticat în graba cu care CSM a scos la concurs posturile vacante pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie când Guvernul intenţiona să îşi asume răspunderea pe legea promovaării magistraţilor la instanţa supremă, din moment ce primele proceduri ar fi fost declanşate înaintea anunţului făcut de premierul Boc, iar „judecătorii selectaţi sunt de bună calitate”.
Tot în interviul acordat RL, fosta şefă a Asociaţiei Magistraţilor din România mai spune că mandatul lui Daniel Morar în fruntea DNA ar trebui să înceteze la data fixată de lege, sugerând astfel că nu ar mai trebui prelungit cu o perioadă de interimat, variantă pentru care a optat, în schimb, preşedintele Traian Băsescu. Cât priveşte cazul special al judecătoarei Viorica Costiniu şi al faptului că aceasta se pronunţă în continuare în dosare instrumentate de DNA, deşi soţul său, Florin Costiniu, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, Mona Pivniceru îşi menţine în continuare poziţia exprimată şi în CSM: DNA trebuia să o recuze pe Costiniu sau să ceară o strămutare, iar nu abţinerea acesteia de la pronunţare pe speţele parchetului anticoruţie.
Dacă aţi ajunge preşedinte CSM, care ar fi primele decizii pe care le-aţi lua?
M.P.: Aş ajunge preşedinte dacă aş candida.
Nu candidaţi?
M.P.: Încă nu ştiu.
Dar dacă vă hotărâţi să candidaţi şi veţi câştiga, ce-aţi vrea să schimbaţi la CSM?
M.P.: Nu putem trăi în imaginaţie şi, de fapt, ca preşedinte ai un singur job: eşti purtătorul de cuvânt al deciziei celorlalţi 18 membri ai Consiliului. Deci eu nu văd ceva extraordinar în această funcţie, poate doar dacă preşedintele ar avea o personalitate accentuată, care să-şi pună amprenta prin autoritatea lui profesională şi cu moralitatea lui deosebită asupra instituţiei. Altminteri, preşedintele anunţă deciziile pe care le ia plenul CSM, n-are nici o atribuţie directă, singulară, alta decât coordonarea biroului de presă, însă fiecare membru al Consiliului Superior al Magistraturii îşi poate exprima poziţia în mod public.
Credeţi deci că ar fi nevoie de un astfel de preşedinte cu personalitate marcantă în fruntea CSM?
M.P.: Personalitatea unui preşedinte al CSM, oricine ar fi el, trebuie să se bazeze în primul rând pe autoritate profesională: trebuie să aibă o maturitate şi un echilibru al situaţiilor, trebuie să fie un jurist de excepţie pentru că, dincolo de latura administrativă a CSM, poziţia, cultura juridică, bagajul informaţional contează foarte mult.
În cazul în care dvs. nu vă hotărâţi să candidaţi, l-aţi susţine pe Alexandru Şerban?
M.P.: Nu-mi imaginez un plan managerial extraordinar al unui preşedinte, indiferent cine ar fi acesta, pentru că viziunea din sistem a membrilor CSM a fost deja expusă atunci când fiecare a candidat pentru poziţia de membru al Consiliului. CSM a adoptat de altfel un Plan Multianual, care a integrat în substanţa lui dezideratele fiecărui membru CSM, deci avem deja un plan comun de acţiune, ce-ar mai putea să managerieze preşedintele CSM în această situaţie? Deci viziunea lui ar trebui să fie strict limitată la nivelul CSM, adică felul în care Consiliul ar relaţiona cu ceilalţi membri, cu personalul din aparatul propriu, eventual organizarea comisiilor şi subcomisiilor de lucru din cadrul CSM. Preşedintele CSM are doar rolul de reprezentare, dar la nivel decizional preşedintele CSM egal un vot.
Totuşi, un preşedinte bun ar putea da anumite tendinţe şi ar putea avea o nouă viziune.
M.P.: Nu, tendinţa o dă un nucleu important al membrilor CSM, care şi-au propus într-un fel să restructureze activitatea Consiliului şi să determine măsuri de schimbare în sistemul judiciar. Preşedintele nu poate face nimic în afara acestui nucleu, iar viziunea lui fără votul majorităţii CSM rămâne doar în stadiul de viziune.
Pentru că aţi vorbit de Planul Multianual al CSM, dvs. ce credeţi că s-ar putea face pentru a scurta procesele de mare corupţie?
M.P.: Problema numărul unu în România nu o reprezintă procesele de mare corupţie, principala problemă o reprezintă chestiunea generală a tuturor cauzelor civile şi penale, pentru că în ansamblul sistemului judiciar dosarele de corupţie sunt limitate ca număr, fiindcă imaginaţi-vă că din 2005 încoace sistemul judiciar a judecat 14 milioane de dosare. Societatea e nemulţumită de trenarea dosarelor în toate domeniile.
Ştiţi, pe de altă parte, că principalul motiv invocat pentru neprimirea României în Schengen este cel care ţine de ineficienţa statului în lupta cu marea corupţie.
M.P.: Acum nu se mai pune problema aşa pentru că Înalta Curte şi-a făcut o strategie de administrare a cauzelor, care altminteri sunt foarte multe, au fluidizat cumva situaţia pe care o şi monitorizează. Deci pericolul acesta nu mai este nici măcar în formă latentă. Probabil că în viitorul cel mai scurt Înalta Curte va fi descongestionată.
Experţii Comisiei Europene vorbeau despre riscul ca unele fapte din dosarele de mare corupţie să fie prescrise.
M.P.: Acest risc nu a fost niciodată şi cu atât mai puţin nu există acum. A fost acest risc pentru infracţiunile minore asociate celor de bază, dar în acest moment dosarele sunt monitorizate în special pe prescripţii.
De ce s-a grăbit CSM să scoată la concurs posturile pentru Înalta Curte imediat ce Guvernul Boc a anunţat că-şi va asuma răspunderea în privinţa legii referitoare la promovarea magistraţilor la ICCJ?
M.P.: Procedurile erau deja declanşate de multă vreme, Înalta Curte are nevoie presantă de judecători. Nu cred însă că e vreo pagubă fiindcă judecătorii selectaţi sunt de bună calitate şi o lege nouă nu poate întrerupe procedurile în curs.
Cel puţin asupra uneia dintre judecătoarele promovate există semne de întrebare – Mihaela Tropcea, care nu a mai judecat de câţiva ani.
M.P.: În aprecierea dată de CSM nu intră acest criteriu, dacă a judecat sau nu de cinci ani, ci contează mai degrabă dacă are o bună pregătire profesională şi alte valenţe pe care noi le-am apreciat pentru un judecător la Înalta Curte.
Deci nu aveţi nimic să vă reproşaţi în acest sens?
M.P.: Nu, mai ales că s-au supus procedurilor CSM şi cei care le-au contestat. În acelaşi timp, CSM nu ar trebui să se constituie în Comisie de evaluare, pentru că, din punct de vedere legal, Consiliul nu are astfel de atribuţii. Comisiile de examen trebuie formate după canon şi ar trebui să aibă în componenţă profesionişti capabili să evalueze competenţele candidaţilor la Înalta Curte. În orice caz, CSM nu se poate pricepe la toate şi de aceea trebuie doar să avizeze, nu să devină parte activă pentru toate activităţile.
Ca fostă preşedintă a Asociaţiei Magistraţilor din România aţi criticat de mai multe ori acţiunile DNA. Ce vă deranjează cel mai mult?
M.P.: N-am criticat. DNA, dacă lucrează cinstit şi face dosare curate, nu mă deranjează. N-am criticat niciodată DNA. Fiecare instituţie publică trebuie să-şi facă datoria, iar misiunea DNA este să asigure respectarea legii, să împiedice infracţiunile şi să prindă infractorii.
Totuşi, aţi avut poziţii neprietenoase faţă de DNA.
M.P.: Am avut o poziţie faţă de ultima intervenţie a dlui procuror Morar, care a făcut aprecieri nepotrivite asupra pregătirii profesionale a judecătorilor de la Înalta Curte şi mi s-a părut incorect să-ţi valorizezi propria activitate criticând activitatea celor în lipsă. Adică, dacă cineva vrea să expună o problemă în contradictoriu cu altcineva, este o etică minimală ca acel cineva să fie chemat să-şi apere poziţia. La acest nivel nu se pot arunca acuze în contumanţă.
Criticile dvs. la adresa DNA se pot asocia cu faptul că sunteţi în relaţii de prietenie cu judecătorul Florin Costiniu, care a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie.
M.P.: Eu cu Florin Costiniu nu am fost niciodată în relaţii de prietenie, poate doar într-o relaţie mai apropiată decât cu alţi colegi de-ai mei. Cu doamna judecător Costiniu mă pot considera într-o relaţie de prietenie, dar n-are nici o legătură, cine a făcut ceva ispăşeşte pedeapsa, e problema lui. Există, desigur, un efect pervers al lucrurilor. Nu pot fi acuzată de ceea ce fac cei din jurul meu.
Aţi fost, de asemenea, printre acei membri CSM care au respins contestaţia DNA prin care se solicita ca judecătoarea Viorica Costiniu, al cărei soţ, Florin Costiniu, este trimis în judecată de DNA, să se abţină de la judecarea cauzelor instrumentate de DNA. De ce?
M.P.: M-am opus cu vehemenţă din simplul motiv că cererea a ajuns pe masa secţiei, cât şi pe masa plenului. Cererea DNA viza luarea de către CSM a unor măsuri administrative, dar legea nu i-a dat Consiliului dreptul să ia măsuri administrative asupra unui judecător. CSM nu se poate transforma în legiuitor. Pe de altă parte, DNA putea să o recuze pe dna judecător Costiniu sau să ceară strămutare, dacă avea dileme în privinţa acesteia. Eu am spus altceva, dar am fost înfrântă, şi anume că aceste lucruri le putem transforma într-o incompatibilitate legală, fiindcă există o posibilitate juridică de a schimba legea.
Altfel spus, credeţi că Viorica Costiniu se află în incompatibilitate?
M.P.: Nu. Eu nu cred nimic. Cei din afară pot crede că prin ceea ce s-a întâmplat a fost afectată imparţialitatea acestei judecătoare, dacă raţionăm în acest fel putem schimba legea. Dar, dacă judecătorului nu i s-a cerut recuzarea, putem înţelege că poate judeca imparţial. Cel mai bine este să formăm o comisie şi să dezbatem această chestiune în toată amploarea ei. Chestiunea nu-i târzie nici la momentul acesta când discutăm, căci fiecare dintre noi vrea să înlăture orice suspiciune în privinţa activităţii magistraţilor. Ministerul Justiţiei lucrează la modificarea legilor justiţiei şi, dacă ajungem la concluzia că e necesar, putem introduce această incompatibilitate.
Dosarul judecătorului Costiniu pare să fie, la rândul său, în trena celor tergiversate. Ce credeţi despre amânările din acest caz?
M.P.: Nu mă interesează dosarul Costiniu. Dacă m-aş interesa, mi-ar ieşi discuţii publice. Nu sunt curioasă în ce priveşte situaţiile altora.
Traian Băsescu a criticat destul de dur DNA. Vi se pare periculoasă această critică pentru cei care instrumentează dosare de mare corupţie?
M.P.: Nu vreau să fiu exegeta discursului prezidenţial, cert este că o instituţie care se respectă îşi vede în continuare de treaba ei. Echilibrul procurorilor de la DNA este dat de cadrul legal.
Cât de mult contează pentru un judecător faptul că este prieten cu cineva atunci când ia decizii care îi afectează prietenul?
M.P.: Cât de mult contează sau cât ar trebui să conteze?
Cât de mult contează, pentru că vorbim despre subiectivitatea umană?
M.P.: Sunt de acord, dar legiuitorul a fost foarte inteligent când a stabilit că judecătorul, fără să vrea sau în mod forţat, intră în contact cu diferite persoane şi tocmai din acest motiv a prevăzut în lege posibilitatea ca judecătorul să se abţină de la judecata acelei cauze. Prietenia nu contează, fiindcă judecătorul are posibilitatea legală să se abţină.
Şi dacă nu o face?
M.P.: Atunci avem corectivul acestei situaţii, partea, ştiind că judecătorul este într-o relaţie cu o anumită persoană, poate să ceară recuzarea judecătorului.
Un judecător, cum este Florin Costiniu, care este trimis în judecată nu beneficiază de clemenţa breslei?
M.P.: Dacă noi ne-am judecat cu Ministerul de Justiţie s-ar putea spune că nici un judecător nu s-ar mai putea pronunţa într-o cauză cu Ministerul de Justiţie. Ia imaginaţi-vă că un judecător are soţul procuror la DNA. De bună seamă că el este incompatibil să judece toate cauzele DNA, nu mai discutăm de cele instrumentate de soţ.
Există mai multe situaţii de acest fel?
M.P.: Nu ştiu, dar de aceea eu spun că solicitarea DNA trebuie analizată serios. Imaginaţi-vă un judecător care a fost scos de sub urmărire penală, dacă este judecător penal, să nu mai judece? Imaginaţi-vă că un judecător se judecă cu Ministerul de Finanţe, credeţi că după aceea nu va trebui înlăturat de la orice ar avea legătură cu Ministerul de Finanţe? E nevoie de un echilibru aici.
Aţi fi de acord cu prelungirea activităţii lui Daniel Morar în fruntea DNA după ce i se termină mandatul?
M.P.: Sunt lucruri asupra cărora n-aş vrea să mă pronunţ, dar vă spun un lucru simplu, dacă legea pune punct unui mandat, atunci punctul este punct.
N-ar trebui să i se dea o prelungire în virtutea faptului că realizările DNA au fost citate mereu la rubrica faptelor pozitive în Rapoartele de ţară ale Comisiei Europene?
M.P.: Nu acesta este criteriul după care trebuie să analizăm. Noi am pierdut foarte mult pe linia respectării legalităţii. Dacă textul de lege nu permite continuarea mandatului, acel mandat nu trebuie continuat. Nu trebuie să forţăm nota. Dacă a fost lăudat, aceasta nu înseamnă că e singurul procuror din România care vrea să-şi facă bine profesia. Cadrul legal ne apără de abateri. Dacă judecăm altfel, avem o problemă cu legalitatea: toată lumea se gândeşte mai degrabă la cum să ocolească legea, nu cum să o pună în aplicare.
Mona Pivniceru, 53 de ani
A fost preşedinta Asociaţiei Magistraţilor din România, este membru CSM, profesor universitar. Înainte de a ajunge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost judecător la Curtea de Apel Iaşi.
