6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialProtest la ambasada Rusiei din Chişinău, pentru a cere retragerea trupelor din...

Protest la ambasada Rusiei din Chişinău, pentru a cere retragerea trupelor din Transnistria

Mai mulţi tineri au participat luni la un protest în faţa ambasadei Rusiei la Chişinău, cerând retragerea armatei ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, după ce un militar rus a împuşcat mortal duminică un tânăr din satul Pârâta, relatează cotidianul Timpul, în ediţia electronică.

Protestul s-a desfăşurat la iniţiativa organizaţiei Hyde Park, după incidentul de duminică, în urma căruia a decedat un tânăr din satul Pârâta. Mitingul a fost anunţat de membrii Asociaţiei Hyde Park pe reţeaua de socializare Facebook.

La protest au participat aproximativ 20 de persoane, cărora li s-au alăturat mai mulţi trecători. Tinerii au afişat pancarte cu mesajul „Stop intervenţiei ruse” sau „Eliberatori? Pacificatori? Criminali!”.

Participanţii au scandat mai multe lozinci, precum „Eliberaţi-ne de eliberatori”, „Armata rusă acasă”, „Asiguraţi-ne drepturile, luaţi-vă soldaţii acasă”, „Nu avem nevoie de tancuri şi de pacificatori care provoacă conflicte”.

„O armată care stă de atâţia ani în Republica Moldova nu are cum să facă ordine, nu are cum să intervină în cazul în care civilii traversează un pod în propria ţară. De ce a fost nevoie să se tragă focuri de armă dacă cetăţenii nu erau înarmaţi? Cerem ca organele competente să clarifice circumstanţele incidentului, iar autorităţilor Republicii Moldova le cerem tranşant să ceară eliminarea armatei ruseşti de pe teritoriul ţării noastre”, a declarat Ghenadie Brega, unul dintre organizatorii protestului.

Un tânăr de 18 ani, care se deplasa cu un autoturism, a fost împuşcat de trupele de menţinere a păcii în apropiere de satul Pârâta, duminică dimineaţă, în jurul orei 7.00. El a fost transportat la spitalul de urgenţă din Chişinău, dar ulterior a decedat.

Incidentul s-a produs pe segmentul podului de peste râul Nistru. Victima se deplasa cu un automobil marca VAZ-2101 din satul Pârâta spre localitatea Vadul lui Vodă, când în viteză ar fi lovit bara de protecţie a postului nr.9 şi, fără a reacţiona la semnalul santinelelor de post de a opri, a plecat de la faţa locului.

Peste puţin timp, când se întorcea pe acelaşi segment, forţele de menţinere a păcii i-au făcut semn şoferului autovehiculului VAZ să oprească. Tânărul însă nu a reacţionat, continuându-şi deplasarea, astfel că a fost împuşcat.

Cele mai citite

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei Române: Societatea civilă românească a dovedit forță și curaj

Anul 2024 ne-a adus multe motive de îngrijorare, la noi și în întreaga lume. Dar am încredere în națiunea noastră și în puterea ei...

Inspector RAR, trimis în judecată pentru multiple infracțiuni de corupție

Rețeaua facilita, contra cost, atestarea falsă a efectuării inspecțiilor tehnice periodice (ITP) pentru vehicule care nu erau prezente în stațiile de inspecție Procurorii Direcției Naționale...

Un mort și 15 răniți după un atac rus asupra orașului Krivoi Rog din Ucraina

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 15 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski,...
Ultima oră
Pe aceeași temă