3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăSchi pe Semenic şase luni pe an

Schi pe Semenic şase luni pe an

Semenicul este unul dintre puţinele locuri din ţară unde zăpada persistă aproximativ şase luni din an. Adică, jumătate de an, pe Semenic, sportivii pot schia în voie. Turiştii vin pe Semenic deoarece această staţiune oferă cel mai lung sezon de schi din România, sunt cinci pârtii omologate oficial, iar condiţiile sunt bune. Tot în zonă, însă în Văliug, a fost amenajată cea mai lungă pârtie de schi din ţară, de 5,8 kilometri şi o alta, de 800 de metri, dotată cu nocturnă şi tunuri de zăpadă artificială.

Semenic, cel mai lung sezon de schi din ţară

De la Reşiţa până la Semenic sunt 40 de kilometri, iar drumul este deosebit de frumos, parcă decupat dintr-o ilustrată. Complexul turistic se află la peste 1400 de metri altitudine, iar turiştii ajung pe munte cu maşinile. Semenicul oferă cel mai lung sezon de schi din ţară, iar clima este blândă şi suportabilă. Prima zăpadă cade pe la sfârşitul lunii octombrie şi câteodată, pe Semenic, sportivii schiază şi la începutul lunii mai.

Turiştii vin la schi în această zonă pentru că pârtiile sunt bune, preţurile nu sunt mari şi reprezintă o soluţie de relaxare de week-end pentru toate buzunarele. Dintre pârtiile mai vechi, chiar din staţiune, cea mai lungă pârtie de pe Semenic este Uriaşul cu o lungime de 1.200 de metri. Diferenţa de nivel este de 220 de metri, iar traseul este considerat de un nivel mediu. Teleschiul poate transporta până la 800 de persoane pe oră. Nu are nici nocturnă, nici zăpadă artificială.

O altă pârtie, la fel de căutată, este Crucea de Brazi. Are o lungime de 750 de metri, iar traseul este considerat de un nivel mediu, cu o diferenţă de nivel de 160 de metri. Teleschiul poate transporta câte 500 de persoane pe oră. Pârtia Goznuţa are 700 de metri lungime şi o diferenţă de nivel de 180 de metri. O altă pârtie, considerată de schiori de nivel mediu este Prietenii Munţilor, cu o lungime de 500 de metri şi o diferenţă de nivel de 180 de metri.

Accesul se face cu teleschiul, care are o capacitate de 400 persoane pe oră. O pârtie considerată uşoară ca dificultate este Semenic, cu o lungime de 300 de metri şi o diferenţă de nivel de 40 de metri. Telschiul poate transporta până la 400 de turişti pe oră.

Cea mai mare pârtie de schi din ţară

Cea mai mare pârtie de schi din România se află în Banat, pe Munţii Semenic şi are o lungime de 5,8 kilometri. Ea a putut deveni realitate datorită investiţiilor unui om de afaceri bănăţean, care a alocat peste 200.000 de euro pentru pârtie. Terenul a fost pus la dispoziţia investitorului Ioan Popa de către Consiliul Local Văliug.

Schiorii pot coborî de la 1.450 de metri la 650 de metri în doar câteva minute şi spun că este minunat. Bănăţenii sunt hotărâţi să dezvolte investiţiile pe cea mai lungă pârtie de schi din ţară şi să o aducă la nivelul celor din Austria sau Elveţia. „În doi-trei ani, va fi montată o telegondolă care va transporta în doar câteva minute schiorii până în vârful pârtiei”, spun reprezentanţii Consiliului Local Văliug.

Una dintre cele mai căutate pârtii din zona Văliug este Casa Baraj. Are o lungime de 800 de metri, dar este amenajată după model austriac. Acelaşi om de afaceri bănăţean a investit peste 400.000 de euro în pârtia de schi de lângă Văliug, pe care a dotat-o cu nocturnă şi tunuri de zăpadă artificială. Aduse din Austria, ele au capacitatea de a acoperi cu zăpadă artificială pârtia de 800 de metri. A fost montat şi un telescaun modern, cu o capacitate de 60 de locuri.

Tunurile au fost pornite înainte de sărbători, iar schiorii au venit să se bucure din plin de zăpada artificială. Prin amenajarea pârtiei de la Casa Baraj, zona Văliug – Crivaia va deveni una dintre cele mai căutate de către turiştii dornici de schi. Oricum, turiştii care doresc să schieze în cele două zone apropiate, Semenic şi Văliug, pot să îşi cumpere un singur abonament de schi pentru ambele opţiuni, pentru că domeniile schiabile vor fi integrate într-un singur circuit, organizat tot după model austriac.

Semenicul atrage investiţii în domeniul schiabil, în ciuda crizei economice

INVESTIŢIE

Tunuri din Austria

Omul de afaceri Ioan Popa a investit doar în amenajarea pârtiei de schi cu zăpadă artificială suma de 400.000 de euro. Printre altele, el a adus tunuri de zăpadă din Austria. Doar aceste tunuri au costat suma de 100.000 de euro. De asemenea, teleschiul instalat în zona Văliug a costat 125.000 de euro şi a fost adus din Italia.

Cele mai citite

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...
Ultima oră
Pe aceeași temă