Guvernul a alocat, joi, o nouã tranşã de bani cãtre primãrii, de peste 27 milioane lei, dupã ce în urmã cu o sãptãmânã a acordat autoritãţilor locale alte 80 milioane lei, reprezentând sume defalcate din taxa pe valoarea adãugatã, relatează Mediafax.
Banii alocaţi joi sunt distribuiţi prin Programul de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din mediul rural.
Începând cu 2009, Guvernul a suplimentat din Fondul de rezervã bugetarã, prin mai multe hotãrâri, sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale, iar banii au fost alocaţi mai multor primãrii, preponderent de la PDL, pentru finanţarea unor cheltuieli curente şi de capital.
Un studiu prezentat în luna iunie anul trecut de cãtre Institutul pentru Politici Publice a indicat de altfel cã peste 70% dintre primarii care au obţinut în 2009 bani din Fondul de rezervã al Guvernului aparţin PDL.
De aproape fiecare datã însã, Guvernul a susţinut cã fondurile nu au fost alocate pe criterii politice, ci în funcţie de stadiul investiţiilor în derulare.
Ultimul caz de acest gen a fost înregistrat la sfârşitul lunii octombrie 2011, când Guvernul a anunţat cã a transferat 66,5 milioane lei cãtre un numãr total de 300 primãrii cu situaţii financiare dificile, acoperind astfel datoriile acestora, precum şi cheltuielile curente şi de capital.
Calcule efectuate de MEDIAFAX au relevat cã mai mult de jumãtate din aceste fonduri au fost direcţionate de Guvern cãtre primãriile conduse de PDL, unitãţile administrative conduse de partidele din opoziţie primind cu pânã la de patru ori mai puţin din alocãri.
Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat atunci cã este „anormal” ca „milioane de români” sã aibã de suferit în urma alocãrii de bani din fondul de rezervã al Guvernului pentru cã au „vina” de a trãi în localitãţi conduse de primari de altã culoare politicã decât cea „agreatã” de Executiv.
Liderul PDL, premierul Emil Boc a justificat recent alocarea fondurilor guvernamentale cãtre primãriile conduse de PDL prin faptul cã aceste primãrii nu primesc bani de la consiliile judeţene, conduse de PSD şi PNL, şi sunt obligate practic sã solicite sprijinul Guvernului.