Premierul Boc a declarat că strategiile PDL de relansare a partidului nu prevăd retragerea sa de la conducerea Guvernului şi că deciziile legate de o eventuală remaniere a miniştrilor le va lua împreună cu preşedintele Băsescu, după ce activitatea acestora va fi analizată „la momentul potrivit”, scrie Mediafax.
„Ascult toate punctele de vedere legate de remaniere, dar iau deciziile împreună cu preşedintele. Ascult toate opiniile, dar decizia este la mine şi la preşedinte”, a spus Boc luni seara, la postul public de televiziune.
Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan a declarat, săptămâna trecută, că nu vede rostul unei eventuale remanieri de aici înainte, decât, cel mult, ca o stratagemă de imagine.
„După mine, e târziu deja. Adică, n-ar fi făcută decât în ideea de a mai câştiga ceva imagine. E târziu. Dacă intrăm în 2012, dacă până la urmă legea aceasta cu comasarea alegerilor va fi declarată constituţională – pentru că am înţeles că a fost atacată la Curtea Constituţională – înseamnă că vom avea alegeri undeva în noiembrie. Deja, în 2012 toate partidele intră în stare de pre-campanie, campanie”, a spus el, la Europa FM.
Liderul PDL Elena Udrea a declarat, în 10 decembrie , la Realitatea TV, că o remaniere guvernamentală trebuie făcută, pentru relansarea încrederii populaţiei, ea menţionând însă că decizia referitoare la cine şi când va fi schimbat aparţine premierului.
Ea a spus, răspunzând unei întrebări, că remanierea trebuie făcută, pentru că lumea vrea să vadă figuri noi.
Ministrul a menţionat că Guvernul nu a făcut erori pe fond, dar o remaniere ar fi necesară pentru relansarea încrederii populaţiei.