12.4 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialParlamentul Ungariei a adoptat legea anti - Soros. Pe baza acesteia, Universitatea...

Parlamentul Ungariei a adoptat legea anti – Soros. Pe baza acesteia, Universitatea Central-Europeană ar putea fi închisă

Parlamentul Ungariei a aprobat, marți, o lege controversată denumită, neoficial, legea anti – Soros.

Prin aplicarea acesteia, Universitatea Central Europeană (Central European University – CEU), creată în anul 1991 de miliardarul George Soros, ar putea fi închisă, relatează agențiile de presă internaționale.

Actul normativ a trecut prin Parlament în procedură accelerată, fiind adoptat cu 128 de voturi pentru și 38 de voturi împotrivă. Pentru a intra în vigoare, legea trebuie promulgată de președintele Ungariei și apoi publicată în Monitorul Oficial.

Conform noului text de lege, în Ungaria nu pot fi recunoscute diplomele emise de instituții de învățământ străine care nu au corespondent și în țările de origine ale respectivelor instituții.

Analiștii susțin că acest act normativ a fost conceput special împotriva Universității Central Europene (CEU). Potrivit noii legi, pentru autorizarea funcționării unei universități străine este necesar un acord între Ungaria și statul de origine al acelei instituții de învățământ.

CEU are drept țară de origine SUA, dar acolo nu are nicio activitate.

Anterior votului de marți din Parlamentul de la Budapesta, rectorul CEU, Michael Ignatieff, s-a întâlnit cu secretarul pentru Educaţie, Laszlo Palkovics, căruia i-a transmis că Universitatea pe care o conduce cere retragerea proiectului şi înlocuirea lui cu reglementări care să asigure că universităţile străine pot acţiona liber, informează News.ro.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a lansat o campanie împotriva miliardarului american de origine ungară George Soros, pe care-l acuză că se amestecă în politica internă a Ungariei prin intermediul ONG-urilor finanțate de el.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....

Bursa de Valori București, în scădere cu aproape 3% pe fondul tensiunilor politice

Declinul pieței vine, în contextul în care premierul Marcel Ciolacu a anunțat public, printr-o postare pe Facebook, retragerea PSD de la negocierile pentru formarea...

Premierul Slovaciei: „Ucraina nu va adera niciodată la NATO”

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a afirmat miercuri, în fața Comisiei Parlamentare a Afacerilor Europene, că Ucraina nu va fi invitată să devină membră NATO...
Ultima oră
Pe aceeași temă