-0.4 C
București
luni, 16 decembrie 2024
AcasăLifestyleFoodFostul director al Radiodifuziunii Tudor Cătineanu: Partidul mă poate rade, dar nu...

Fostul director al Radiodifuziunii Tudor Cătineanu: Partidul mă poate rade, dar nu mă poate bărbieri

Tudor Cătineanu a ieşit anul acesta la pensie după o carieră îndelungată ca profesor de filosofie. El şi-a început cariera universitară în timpul comunismului şi s-a luptat permanent cu cenzura ca redactor la editura Dacia. După revoluţia din 1989, înţeleptul profesor de filosofie a ajutat la modernizarea sistemului de învăţământ românesc. Are însă un mare regret: după 89 au apărut multe facultăţi private care sunt doar „buticuri de făcut bani”.

Tudor Cătineanu a urmat două facultăţi: Filologia şi Filosofia. După ce a terminat a doua facultate, poetul Al Căprariu, fondatorul editurii Dacia, i-a propus să se angajeze ca redactor în Cluj. Dar marea lui pasiune era predatul, aşa că a încercat să devină asistent universitar. Tânărul filosof şi-a întocmit dosarul şi a mers la Iaşi unde avea loc repartiţia.

„Cu jumătate de oră înainte de anunţarea rezultatelor, m-a căutat profesorul Nicolae Kallos, şeful catedrei de Filosofie, care mi-a spus: Să îţi ţii nervii tari pentru că o să îţi dau o veste proastă: De la comitetul Central UTC dosarul tău a fost respins. M-am întors şi coborând pe scările Universităţii mi-au dat lacrimile”, mărturiseşte Cătineanu.

„Comuniştii mi-au stopat destinul”

Ce se întâmplase? În acelaşi an, a avut loc la Cluj un simpozion naţional de filosofie despre înstrăinare şi esenţă umană, la care a participat şi Cătineanu.

„La partea de discuţii din timpul simpozionului, m-a pus naiba şi m-am dus la microfon şi mi-am dat drumul la gură despre înstrăinarea în socialism. Am arătat cum se păstrează ea în agricultură, în cultură şi în toate planurile vieţii sociale. Mi-aduc aminte că după primele propoziţii, sala a început să aplaude. Când am simţit gustul aplauzelor, i-am dat drumul şi mai tare!

S-a sfârşit tot discursul meu într-un ropot de aplaluze, dar după aceea baiul a fost total. Am aflat că a doua zi sau a treia zi, Securitatea a întrebat partidul: Îl luăm noi la discuţii pe băiat sau îl lăsăm în seama dumneavoastră? Partidul a zis că se va ocupa de mine şi într-adevăr m-a chemat la discuţii de mai multe ori”, povesteşte Cătineanu.

Răzbunarea partidului avea să vină însă mai târziu. Din cauza acestei prelegeri, UTC-ul a respins dosarul de asistent al lui Tudor Cătineanu. „Ştefan Pascu, rectorul Universităţii care ţinea la mine mi-a spus în glumă: Te-ai trezit fluierând în biserică”, îşi aminteşte profesorul.

„O parte din profesori, care erau promovaţi politic şi aveau sprijinul partidului, nu prea aveau probleme, dar erau dezagreaţi de către studenţi. Era şi o parte de profesori calificaţi, dar care nu erau în relaţii bune cu partidul şi viaţa lor era puţin mai dificilă. Am făcut parte din a doua categorie, cu toată modestia”, spune profesorul.

Cu toate acestea, în 1971, tot profesorul Kallos îl ajută pe Tudor Cătineanu să devină lector.

„Timp de 18 ani, lector am fost, lector am rămas. Comuniştii mi-au stopat destinul, dar din fericire erau şi oameni care ţineau la mine şi m-au ajutat”, spune Cătineanu.

În timpul carierei universitare, Cătineanu a fost mereu supravegheat de Securitate. Socrul său din prima căsătorie făcuse 15 ani de închisoare ca legionar, iar aceasta era o culpă foarte gravă care plana asupra sa, fără să aibă nicio vină.

„Mi-am lăsat barbă când eram profesor, iar un moment dat, a venit o inspecţie foarte dură de la Minister şi de la partid care întorcea totul pe dos. Atunci, unul dintre inspectori m-a abordat pe holurile universităţii şi mi-a atras atenţia că dau un exemplu negativ pentru studenţi pentru că port barbă. Atunci i-am dat următoarea replică: Partidul mă poate rade, dar nu mă poate bărbieri, adică mă poate rade din sistem, dar nu mă poate obliga să mă bărbieresc. A început să râdă şi m-a lăsat în pace. Din când în când, aveam replici curajoase cu miez, dar nu agresive” povesteşte profesorul.

„Pe mine nu mă interesează puterea”

Deşi nu a fost în relaţii bune cu puterea, Cătineanu nu a fost un dezident. De altfel, la revoluţie, doi colegi i-au propus să meargă împreună la rectorat să preia puterea, dar profesorul de filosofie i-a refuzat.

„Am răspuns clar: Faceţi-o voi că pe mine nu mă interesează puterea. Eu am rămas discret în condiţia mea de lector. Nu am fost în relaţii pozitive cu puterea pentru că nu am făcut sluj în faţa conducerii, dar nici nu am fost un dezident care să organizeze un sindicat împotriva puterii. Singura modalitate pe care o puteam lua era ca atitudinea mea, prin textele mele, prin modul meu de a gândi”, spune Cătineanu.

Profesorul se mândreşte că în cărţile mele nu a introdus niciun citat din documentele de partid. „În toate textele pe care le-am scris nu vrei regăsi niciun citat din Nicolae Ceauşescu sau documente de partid. La cartea Elemente de sinteză a structurii filosofice am fost efectiv obligat. Atunci mi s-a spus: Dacă nu băgaţi un citat, nu vă publicăm cartea. Atunci am căutat şi am găsit un citat din Nicolae Ceauşescu despre valorificarea moşternirii naţionale culturale, idee care era perfect în regulă”, povesteşte Cătineanu.

Cenzura oficială a regimului, palidă în comparaţie cu auto-cenzura

În perioada în care a fost redactor la editura Dacia, Cătineanu s-a luptat în fiecare zi cu cenzura. „Îmi aduc aminte că a fost o dispută foarte lungă apropo de o carte a lui Bogdan Stugren care se numea „Maimuţa înţeleaptă” şi care venea cu idei noi şi interesante”, povesteşte Cătineanu.

Din păcate, după căderea comunismului, profesorul spune că auto-cenzura a devenit mult mai aspră decât în timpul regimului lui Nicolae Ceauşescu.

„Am observat cu tristeţe şi cu umor că cenzura oficială a regimului a început să fie palidă în comparaţie cu cea practicată de şefii instituţiilor din ţară. Îmi aduc aminte că la revista Steaua, unde publicam articole, mi-a fost tăiată o propoziţie la care eu ţineam foarte mult: Decât un adevăr banal (vizam documentele de partid), mai bine o eroare frumoasă! Cu un adevăr banal nu ajungi nicăieri”, spune Cătineanu.

„Colaboram la radio şi mi-a trecut prin cap o idee interesantă şi am înfiinţat o rubrică: Vorbe auzite pe stradă. Ieşeam pe stradă şi din ceea ce auzeam, dacă ceva era interesant, dezbăteam apoi tema în emisiune. Îmi aduc aminte că trăgeam o ţigară pe stradă la un moment dat, iar pe lângă mine a trecut un domn vârstnic foarte agitat cu fiul său. El i-a spus: Băi băiate, ţi-am spus de atâtea ori că problemele sunt făcute ca să fie rezolvate, nu tot discutate şi frecate. Observaţie extraordinară! După trei emisiuni am aflat cu tristeţe că şeful de la radio a anulat rubrica considerând că este periculoasă”, mai adaugă Cătineanu.

A refuzat să devină Ministrul Educaţiei

Tudor Cătineanu a lucrat la transformarea tuturor planurile de învăţământ. El a propus introducerea Retoricii ca materie de studiu în facultăţi în consiliu şi la ministerul Educaţiei. El spune că rolul principal în restructurarea sistemului de învăţământ l-au avut totuşi studenţii.

„Când a pornit revoluţia, studenţii au făcut cel mai mare serviciu învăţământului românesc. Ei au curăţat universitatea de profesorii discutabili pentru că nu i-au mai primit la ore pe unii profesori care se ocupau de politică. Procesul de blocare a profesorilor activişti a durat mai mult timp, dar, în mod surprinzător, studenţii nu au făcut greşeli”, explică profesorul.

Înţeleptul profesor de filosofie mărturiseşte că ar fi vrut să contribuie mai mult la modernizarea învăţământului românesc şi chiar a primit propunerea de a deveni Ministru al Educaţiei, dar a refuzat deoarece nu a vrut să se implice în politică.

„În aceea perioadă, vine la noi acasă unchiul Barbu de la Bucureşti. Un tip de excepţie care era foarte aproape de Ion Iliescu pentru că au lucrat împreună la APE cu diverse funcţii. Unchiul Barbu a fost trimis de Iliescu sau şi-a asumat el sarcina să vină în Cluj şi să găsească oameni care ar fi dispuşi să intre în joc pe clavitura noului regim. El a venit la mine, eram doctor în filosofie atunci, ca să mă convingă să mă înscriu în FSN. Eu am încercat să îl lămuresc cu toate argumentele că nu e treaba mea ca să mă înscriu în FSN. Totuşi, el cu o putere persuasivă deosebită mi-a spus să fac o excepţie, de curiozitate, ca să văd cum este şi viaţa practică, că mă pot întoarce oricând înpoi la Universitate. Mi s-a spus că dacă accept să intru în FSN, atunci pot fi promovat ca ministru al învăţământului. Cum insistenţele au fost atât de mari, am zis bine. Urma ca a doua zi să ne întâlnim cu un grup la primărie ca să vedem ce avem de făcut.

Mă duc cu zece minute mai devreme de întâlnire la primărie şi acolo am văzut un grup: nu am recunoscut pe nimeni, nu erau nici intelectuali, dar nici troglodiţi. Era o controversă pentru că unii dintre ei vroiau să mă propună ca senator, iar alţii în Camera Deputaţilor. Ei deja dezbăteau pe seama destinului meu. La un moment dat, a zis unul: Închide uşa ca să nu ne audă, dar eu auzisem perfect totul! Când a venit unchiul Barbu i-am spus fără niciun fel de echivoc: Eu nici nu am intrat în joc şi deja au început lucrăturile? Colegii mei se ceartă pe seama destinului meu? Păi, dacă pornim aşa, unde vom ajunge? Să găsim aşadar o scuză elegantă ca să justificăm retragerea mea ca să nu te pun pe tine într-o situaţie delicată. Aşa am făcut, am implicat-o pe soţia mea spunând că ea nu este de acord cu intrarea mea în politică. Lucru adevărat de altfel”, povesteşte Cătineanu.

Presiuni multe la radio

În schimb, Tudor Cătineanu s-a orientat spre radio. A fost consilier al directorului general al Societăţii Române de Radiodifuziune şi ulterior a câştigat prin concurs postul de director al SRR (între 1995 – 1999).

„Am dat un concurs foarte sever. În comisie era domnul Ţepelea şi poetul Adrian Păunescu, care la sfârşitul examenului chiar m-a îmbrăţişat. Din 12 concurenţi, m-au ales pe mine. La radio, condiţia era să nu fiu într-un partid politic”, spune Cătineanu.

Nici la radio nu a scăpat însă de amestecul politicii. Profesorul spune că în perioada în care a fost directorul general al Societăţii Române de Radiodifuziune au existat numeroase încercări de intervenţie din partea politicienilor în politica editorială.

„Politica mea s-a rezumat la o frază: Ce s-a făcut bine, vom păstra, ce s-a făcut mai puţin bine, vom corecta, ce nu s-a făcut, vom face. Mândria mea este că am condus Radiodifuzinea atât în timpul lui Iliescu, cât şi după venirea lui Constantinescu la conducere, un mandat întreg de patru ani de zile. În toată această perioadă au fost presiuni jenante. Aveam necazuri mai ales cu Paul Grigoriu, talentul acesta de excepţie, care curajos şi inteligent nu avea niciun fel de jenă să zică una şi alta. Aproape că am ajuns la un punct de certă şi cu domnul Iliescu şi cu Năstase care mi-au spus că Paul Grigoriu trebuie să fie potolit. De câte ori mă întâlneam cu membri de partid îmi atrăgeau atenţia.

Intervenţiile au început să fie atât de multe şi de obositoare încât am cerut o audienţă a preşedintele Ion Iliescu. M-am dus cu o foaie de hârtie pe care urma să îmi dau demisia. I-am spus simplu şi direct: Mai mulţi oameni, inclusiv un consilier al dumneavoastră, intervin toată ziua bună ziua şi se amestecă în politica editorială. Mai mult, vin cu argumentul că dumneavoastră solicitaţi aceste intervenţii. Preşedintele m-a asigurat că niciodată nu a intervenit şi m-a rugat să îmi văd de modul meu de conducere. Nu mi-am mai dat demisia şi de atunci am început să îi trimit la plimbare fără niciun fel de pardon”, povesteşte Cătineanu.

„Lumea în care am trăit nu a fost a mea, dar nici cea de acum nu îmi aparţine”

După 22 de ani de la Revoluţia din 1989, profesorul Cătineanu observă că pe anumite planuri, România a evoluat, în timp ce pe altele a involuat.

„Românii şi-au câştigat libertatea: fiecare e liber să spună ce vrea, să facă ce îi place, să plece în străinătate. În schimb, a avut loc polarizarea vieţii sociale. Îmi amintesc că domnul Iliescu chiar după revoluţie spunea că trebuie să fim atenţi să nu se dezvolte polarizarea vieţii sociale. Nu ştiu cât de atent a fost, mai degrabă nu a fost, pentru că chiar atunci când era dânsul preşedinte polarizarea a început şi ulterior s-a accentuat, încât acum capătă accente absolut grave. Avem bogaţi care nu mai ştiu ce să facă cu bogăţia lor şi avem sărăci care sunt sub orice limită. Industria toată a fost terminată şi rasă de pe faţa pământului, în ce condiţii, cine, cum, când, nu se ştie. Aşa cum observa Soros, rechinul cel mare: cine a prins trenul post-revoluţionar în primele trei luni, e foarte bine pentru că acest tren nu mai poate fi ajuns din urmă.
Democraţia trebuie să se dezvolte democratic. Probabil că tot democraţia dezvoltându-se democratic o să găsească pentru asta şi pentru alte probleme”, spune Cătineanu.

În ceea ce priveşte situaţia învăţământului din România, profesorul este dezamăgit că facultăţile s-au transformat în „buticuri de făcut bani”.

„În învăţământ, avem libertate şi putem să gândim, dar pe de altă parte după revoluţie au apărut un număr interminabil de facultăţi particulare. Am lucrat câţiva ani în comisia de evaluare a facultăţilor şi am desfiinţat multe facultăţi care erau de fapt nişte buticuri de făcut bani şi tot au rămas foarte multe”, declara Cătineanu.

„Lumea în care am trăit nu a fost a mea, dar nici cea de acum nu îmi aparţine”, conchide Cătineanu.

Alexandra Jeles
Alexandra Jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

Percheziții de amploare în 13 județe, într-un dosar de trafic de migranți și crimă organizată

Migranții, recrutați și pregătiți în Turcia, erau transportați în România prin Bulgaria Polițiștii desfășoară 69 de percheziții domiciliare în 13 județe și în București, într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă