Mandatul cu care PDL se va prezenta la consultările iniţiate de preşedintele Traian Băsescu prevede revizuirea rapidă a Constituţiei prin preluarea cerinţelor economice discutate la nivelul UE şi reducerea numărului de parlamentari, cu referendum organizat în aprilie, a afirmat premierul Emil Boc, scrie Mediafax.
„Mandatul este în felul următor: în primul rând, trebuie revizuită Constituţia pentru implementarea acordului interguvernamental; doi, avem o voinţă exprimată de români prin referendum, respectiv Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari. Aceste lucruri trebuie făcute rapid. Vreau să spun să în martie se semnează acordul interguvernamental, în aprilie se face referendumul. Ne trebuie imediat referendum pentru revizuirea Constituţiei”, a spus Boc, luni seara, la postul B1 TV.
Preşedintele Traian Băsescu a trimis, luni, o scrisoare preşedinţilor partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlament, prin care îi invită la Palatul Cotroceni, miercuri, ora 15.00, la o discuţie pe tema concluziilor Consiliului European din 8-9 decembrie.
Traian Băsescu a precizat, duminică, într-o declaraţie de presă susţinută la Cotroceni, că invitaţia către partide pentru consultări privind pactul stabilit la Bruxelles este pentru miercuri, el subliniind că este nevoie de o dezbatere importantă a deciziei, la nivelul întregii societăţi.
Întrebat dacă va iniţia un proces de consultare cu toate forţele politice, având în vedere că Legea Fundamentală trebuie amendată, potrivit prevederilor acordului interguvernamental de uniune fiscală, până la sfârştiul anului 2012, iar coaliţia guvernamentală nu dispune de majoritatea necesară trecerii unei astfel de modificări, Băsescu a răspuns afirmativ.
Şeful statului a mai declarat că este nevoie de o dezbatere largă şi că speră că şi Parlamentul se va angrena, pentru că nu el nu poate să genereze acest proces larg de unul singur.
Şeful statului a subliniat că una dintre prevederile acordului se referă la obligaţia statelor care aderă la acesta de a include în legislaţia naţională angajamentul pentru „buget naţional echilibrat şi în surplus”, ceea ce înseamnă că deficitul structurat nu trebuie să depăşească 0,5% din PIB.