„Lume, lume, veniţi cu mic, cu mare la adunarea generală a satului. Se face Asociaţia Crescătorilor de Taurine”, a sunat gornistul din Mălâncrav. Încă se mai păstrează în acest loc, la 25 de kilometri de Sighişoara, obiceiul anunţurilor oficiale pe uliţă.
Până în urmă cu ceva timp, la Mălâncrav toboşarul era cel care făcea anunţurile importante. Acesta s-a prăpădit însă, aşa că acum goarna transmite ultimele ştiri. Oamenii s-au strâns, câţi mai cresc vaci pe aici, peste 20 de fermieri, dintre care 14, mai înstăriţi, au între zece şi 20 de capete de animale. A fost ales un lider, în persoana lui Rolf Roth, primul din sat care a plecat în Germania, încă din 5 ianuarie 1990, după cum ne povesteşte chiar el. Şi printre puţinii care s-au întors în locul de baştină, în 1994, după ce a lucrat în străinătate la o fabrică de maşini.
„Am sperat că în ţara în care m-am născut se vor schimba lucrurile în bine”, auzim motivul revenirii sale. De la maşinile din Germania, Rolf a trecut la creşterea vacilor – 18 la număr – în România. Mălâncravul are acum 170 de saşi, fiind una dintre cele mai mari comunităţi de acest fel din Transilvania. La adunarea generală, la care s-au strâns români şi saşi, pentru că satul are în total 1.200 de suflete, s-a stabilit că fermierii au nevoie de propriul centru de colectare a laptelui. Zis şi făcut. Centrul a intrat în funcţiune din acest an, după ce autorităţile locale au conferit asociaţiei drept de proprietate asupra clădirii în care se colectează laptele. Fermierii au lucrat la refacerea casei cu pricina, care ajunsese o ruină. Era locul unde până nu demult diverse fabrici de lactate aduceau propriile tancuri de colectare, în care sătenii vărsau laptele de la vacile lor. Pe atunci, fabricile impuneau preţul de colectare, cât mai mic. Chiar şi de 40 sau 50 de bani pe litru. „Cei de la fabrici ne păcăleau la măsurarea calităţii laptelui. Ziceau că nu e prea gras şi ne dădeau mai puţini bani pe litru”, îşi aminteşte Rolf.
Angajament scris pentru lapte de calitate
Dar n-a fost numai atât, cu ocazia adunării generale din Mălâncrav. Toţi fermierii au semnat atunci un angajament. Era scris negru pe alb că toţi proprietarii de vaci vor aduce la centru lapte de cea mai bună calitate, care să nu fie „îndoit” (cu apă sau margarină). „Vina pentru laptele mai slab era înainte şi a oamenilor, pentru că unii îndoiau laptele. Fiecare crescător a semnat, de data asta, că va aduce lapte de calitate la centrul nostru de colectare”, ne-a spus Rolf Roth, un bărbat masiv, dar cu vocea blândă, care ne-a primit bucuros în casa lui, să ne povestească despre începuturile asocierii din Mălâncrav. S-a stabilit însă şi o sancţiune la adunarea generală – cel prins că aduce lapte îndoit va plăti contravaloarea întregii cantităţi colectate în ziua respectivă de la toţi fermierii din sat. Dacă torni măcar un bidon „îndoit” în tancul de colectare, în care a pus lapte toată lumea, atunci s-a stricat toată cantitatea. Asta înseamnă că vinovatul trebuie dea bani tuturor consătenilor săi, pentru laptele pe care l-a adus fiecare la centru în ziua fatidică. Depinde de cantitatea de lapte colectată. Iarna se strânge mai puţin, cam 300 de litri pe zi, dar vara e şi de patru ori mai mult. Cert e că despăgubirea ar fi de cel puţin 1.800 de lei. Plus de asta, cel care a pus lapte „îndoit” şi a fost prins va fi pus la panou, în centrul satului, să-i ştie toţi numele şi să se ferească de el. Suntem asiguraţi că vinovatul poate fi descoperit foarte uşor într-o comunitate mică. „Au fost câteva probleme. Comunitatea a ştiut să le rezolve. Acum toţi cei care vin cu lapte la centrul de colectare al asociaţiei sunt numai oameni corecţi”, ne asigură Rolf.
Preţul la furnizor s-a triplat
La cea mai importantă răspântie de drumuri a satului e forfotă în primele ore ale zilei, acolo unde e centrul de colectare. Oamenii vin cu maşinile, descarcă bidoanele din portbagaj sau de pe platforma camionetei, le cară până în incinta unde sunt instalate cele două tancuri, cu o capacitate totală de 1.400 de litri. Programul de colectare e dimineaţa, între 7.30 şi 8.30, dar şi după-amiaza, între 18.00 şi 19.00, în timp ce fabrica de prelucrare a laptelui trimite o maşină specială, o dată la două zile, pentru a prelua cantitatea colectată în tancuri. „Eu am două vaci, care dau iarna cam zece litri de lapte pe zi”, ne spune o femeie care se opintea cu un bidon. „Am opt vaci. În anotimpul rece dau peste 60 de litri zilnic”, adaugă un om între două vârste. Am cunoscut-o apoi pe Elena Neagu, o personalitate a satului, nu neapărat că are patru vaci şi 130 de oi, ci în primul rând datorită ţesăturilor pe care le-a făcut pentru prinţul Charles. El şi-a decorat o bună parte din proprietăţile sale din România cu perdelele, feţele de masă şi preşurile femeii din Mălâncrav.
Deşi contabilă de meserie, Elena a reuşit să scoată de la naftalină, în ultimii ani, meşteşugul ţesăturilor, învăţat din generaţie în generaţie, înfiinţând un atelier în care a predat, la rândul ei, copilelor de şcoală tainele războiului de ţesut. Revenind la chestiunea laptelui, Elena ne asigură că acum, de când are propriul centru de colectare, asociaţia discută de pe cu totul alte poziţii cu fabricile de lactate la stabilirea preţului. „Laptele pleacă de la noi spre fabrici cu cel puţin 1,20 de lei pe litru. În funcţie de grăsime, ajunge şi la 1,70 de lei pe litru”, face socotelile contabila. Cu toate că, adaugă ea, preţul acesta îl ajută pe fermier doar să supravieţuiască, în condiţiile în care primeşte anual o subvenţie pentru fiecare vacă de numai 470 de lei. Cei care au fâneaţă beneficiază în plus de 124 de euro pe hectar, la care se adaugă 50 de euro pe hectar pentru practici tradiţionale. Şi asta pentru că satul Mălâncrav se află în situl „Natura 2000″. În astfel de zone protejate ţăranii sunt încurajaţi să cultive pământul fără îngrăşăminte şi fără mecanizarea diverselor proceduri agricole. „Avem pământ bun, vacile noastre dau lapte de calitate, pentru că hrana lor e naturală. Laptele trebuie apreciat ca atare de fabrici”, conchide Elena Neagu.
Dublu control al laptelui
După colectarea de la vacile din Mălâncrav, laptele e supus controlului. Aparatele de care beneficiază fermierii de aici stabilesc numărul germenilor, al celulelor somatice, determinând şi eventuala contaminare a laptelui cu antibiotice sau inhibatori. „Aparatele ne ajută foarte mult la stabilirea grăsimii şi a densităţii. Laptele de la vacile noastre are un nivel de grăsime între 3,5 şi 4,2%”, ne explică Vasile Neagu, om al satului, din partea asociaţiei, care are în grijă tancurile. Uriaşele recipiente sunt spălate, după fiecare golire, cu detergenţi speciali. Fabrica de lapte face şi ea propriile măsurători ale calităţii laptelui, după care „măsurătorile noastre şi ale lor sunt comparate. Aşa că fabrica nu mai poate să spună că laptele de la vacile noastre e slab dacă datele pe care le avem noi arată cu totul altceva”, zice Vasile. Tancurile de producţie norvegiană aduse la centrul de colectare din Mălâncrav păstrează laptele timp de 48 de ore la temperatura optimă, până când produsul e preluat de maşina fabricii de lactate.
Soluţia norvegiană
Faptul că fermierii din Mălâncrav au dobândit puterea de a negocia preţul laptelui cu fabricile din acest domeniu se datorează guvernului Norvegiei, care a investit în achiziţionarea tancurilor de colectare a laptelui. Programul a demarat în 2009, dar nu numai în acest sat, ci şi în alte şapte localităţi rurale – Viscri, Saschiz, Vânători, Daneş, Daia, Richiş şi Albeşti. Sate din judeţele Braşov, Mureş şi Sibiu. Proiectul a fost pus în aplicare de Fundaţia ADEPT – Transilvania.
Organizaţia militează pentru revitalizarea satului românesc tradiţional prin valorificarea oportunităţilor sale economice. Prima etapă a programului norvegian a însemnat, după cum ne spune Cristian Gherghiceanu, coordonatorul de proiecte al fundaţiei, elaborarea unui studiu care a vizat situaţia acelor sate.
„S-a constatat că fabricile se plângeau de calitatea slabă a laptelui, iar ţăranii se plângeau, la rândul lor, că procesatorii îi păcăleau la măsurarea calităţii laptelui, de unde reieşea un preţ mic de achiziţionare a laptelui de la fermieri”, ne spune Cristian. Norvegienii au intervenit practic la mijloc, între cele două tabere. Comunităţile respective au intrat în program tocmai pe baza faptului că în acele locuri colectarea laptelui era deficitară sau pur şi simplu se întrerupsese, deşi acolo există un număr semnificativ de animale. Dar n-a fost suficient. O condiţie de bază a fost ca fermierii să se unească în asociaţii. Tancurile pentru colectarea laptelui, al căror cost variază între 4.500 şi 17.500 de euro, în funcţie de capacitatea de stocare, au intrat în proprietatea noilor asociaţii. Ţăranii au fost învăţaţi să folosească aparatele de măsurare a calităţii laptelui, dar au primit infor-maţii şi despre cum să-şi crească animalele după cele mai importante norme de igienă. „A fost un proiect pe care l-am rezolvat fără ştampile, doar prin comunicare on-line cu norvegienii. Ei au venit în cele opt sate transilvănene doar o dată, apoi au aprobat imediat investiţiile”, a concluzionat reprezentantul Fundaţiei ADEPT.
Europa vrea lapte
Investiţia norvegiană în laptele românesc a demarat într-unul dintre cei mai crunţi ani pentru lapte în Europa. „Anul 2009 a fost un adevărat dezastru pentru lapte la nivel european. Săptămânal dispăreau câte 1.500 de vaci, pentru că cererea scăzuse foarte mult pe piaţa europeană”, am aflat de la Claudiu Frânc, liderul Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România. Acesta ne-a spus că la ora actuală fenomenul este exact invers – cererea de lapte este enormă, dar produsul se găseşte în cantităţi insuficiente pe tot continentul. „E şi motivul pentru care fabricile de lactate din România s-au întors acum spre fermele româneşti, pentru că e mare criză de lapte din import”, adaugă specialistul. Statisticile arată că în ţara noastră sunt aproximativ 1,2 milioane de vaci în fermele mici, care au fiecare câte două sau trei animale.
„În acest moment ar fi bine dacă fermierii noştri ar avea propriile centre de colectare a laptelui. Din păcate, majoritatea centrelor de colectare aparţin fabricilor, care impun preţul de achiziţionare”, a continuat
Claudiu Frânc. Potrivit acestuia, preţul de colectare, la nivel naţional, este între 60 de bani şi un leu. Paradoxal, cum a exclamat reprezentantul crescătorilor de bovine din România, soluţia din această perioadă de criză, pentru români, vine tocmai de la Oslo…
