Parlamentul francez discută pe tema eliminării prostituţiei prin aplicarea unor sancţiuni care să-i vizeze pe cei care plătesc pentru a întreţine relaţii sexuale, relatează BBC.
Adunarea naţională va vota o rezoluţie simbolică elaborată de către o comisie formată din membrii mai multor partide, care va fi urmată de un proiect de lege în luna ianuarie.
Rezoluţia solicită eliminarea prostituţiei în momentul în care aceasta pare să fi devenit o rutină în Europa. Conform statisticilor, în Franţa există aproximativ 20.000 de prostituate.
Inacceptabilă pentru toată lumea
În conformitate cu legile existente în Franţa, prostituţia, în sine, nu este o crimă, însă duce la declanşarea urmăririi penale doar în momentul în care este afectată ordinea publică. Un client se confruntă cu urmărirea penală numai în cazul în care prostituata este în vârstă sau „deosebit de vulnerabilă”.
Proxenetismul se pedepseşte cu închisoarea de până la şapte ani, existând aproximativ 1000 de condamnări în fiecare an.
Conform declaraţiilor lui Danielle Bousquet, deputatul socialist care conduce grupul de iniţiativă privind abolirea prostituţiei, noul proiect de lege prevede şase luni de închisoare sau amenzi de 3000 de euro pentru clienţi.
Guy Geoffroy, deputat din partea partidului de guvernământ UMP şi membru al comisiei, a declarat că partidele poltiice din Franţa au ajuns la un consens în privinţa problemei prostituţiei, deoarece aceasta reprezintă, acum, o chestiune de „etică republicană”. Nouă din zece prostituate sunt victime ale traficului de carne vie, a declarat deputatul. „Din acest moment, protituţia este privită din punctul de vedere al violenţei împotriva femeilor, iar acest aspect a devenit inacceptabil pentru toată lumea”, a declarat Geoffroy.
Marginalizate
Cu toate acestea, sindicatul lucrătorilor sexuali din Franţa, Strass, a solicitat organizarea unui miting în faţa Parlamentului pentru a se opune proiectului de lege. Conform declaraţiilor liderilor de sindicat, există o diferenţă clară între traficul sexual şi prostituţia consensuală. În plus, reducerea numărului de clienţi le-ar putea determina pe prostituate să accepte tranzacţii riscante.
O scrisoare către deputaţi, semnată de către Strass şi alte grupuri, îi acuză pe politicieni de marginalizarea prostituatelor, care „au voci care nu merită să fie auzite”. Scrisoarea cere mai multe drepturi pentru prostituate, mai degrabă decât penalizarea clienţilor, care nu face altceva decât să sporească izolarea şi activităţile clandestine.