Mai mulţi lideri PSD se aşteaptă ca, în perioada următoare, unii dintre membrii marcanţi ai partidului să fie deferiţi justiţiei, relatează Mediafax, citând surse din rândul social-democraţilor. Printre aceştia, se numără şi preşedintele Consiliului Naţional, Adrian Năstase, în cazul căruia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) s-ar putea pronunţa, susţin surse PSD, o condamnare cu suspendare.
Liderii PSD au declarat că, potrivit unor informaţii din cercurile politice, se aşteaptă ca Adrian Năstase să primească, în 7 decembrie, de la completul de judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, o sentinţă de condamnare cu suspendare în dosarul cunoscut sub numele „Mătuşa Tamara”.
De asemenea, o parte a conducerii PSD suspectează că, în primele luni ale anului 2012, şi asupra altor câţiva lideri centrali să fie deschise de către procurori dosare anticorupţie.
Potrivit surselor citate, dacă informaţiile despre o posibilă sentinţă cu condamnare în dosarul „Mătuşa Tamara” se adeveresc la pronunţarea de către ÎCCJ, liderii PSD nu vor face „front comun” în jurul lui Adrian Năstase.
„Dacă va fi condamnare, chiar şi cu suspendare, nu mai avem cum să facem zid în jurul lui. Câtă vreme acţiunea era încă la stadiul cercetării penale sau al acţiunii în instanţă, se poate vorbi de caracterul politic al dosarului, dar când s-a pronunţat justiţia, nu mai putem face asta. Oricum, impactul public nu va fi mare, pentru că Năstase a fost îndeajuns de abil să ducă acuzele procurorilor în derizoriu, iar intrumentarea a durat prea mulţi ani ca să mai constituie ceva spectaculos. Dar, ca să ieşim toţi din conducerea PSD şi să spunem că este nevinovat”, a declarat unul dintre liderii PSD.
Statutul PSD prevede şi posibilitatea autosuspendării, în cazul în care membrul de partid în cauză este cercetat sau condamnat penal pentru infracţiuni incompatibile cu funcţa deţinută în partid.