2.8 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSpecialScriitori europeni de renume la Festivalul Internaţional de Literatură Bucureşti

Scriitori europeni de renume la Festivalul Internaţional de Literatură Bucureşti

A debutat în toamna anului 2008 şi a ajuns la a patra ediţie. Chiar dacă cei care muncesc ca acest festival să rescrie harta culturală a Europei se simt, aşa cum spune unul dintre iniţiatorii proiectului, ca şi cum ar încerca să conducă o turmă de elefanţi pe strada Lipscani, Festivalul Internaţional de Literatură Bucureşti continuă să se desfăşoare, ediţia de anul acesta având loc pe 7, 8 şi 9 decembrie, la Clubul Ţăranului Român. Tema ediţiei de acum este „Ţara adoptivă”, definită de Bogdan-Alexandru Stănescu, autor al acestui proiect independent alături de Oana Boca şi Vasile Ernu, astfel: „Ţara adoptivă nu e neapărat o ţară. Ea este o limbă, o literatură, o cultură în care ne-am dori să trăim sau să existăm”. În această ţară adoptivă vor sosi acum nume importante ale scenei literare europene contemporane, unele cunoscute în România, altele mai puţin, dar care ne vor trezi cu siguranţă interesul.

Paul Bailey, din Marea Britanie, este cunoscut cititorilor români prin intermediul publicării în 2010 la Editura Humanitas a romanului „Unchiul Rudolf”. Bora Cosic, un scriitor de origine sârbă stabilit în Germania, a fost publicat în România la Editura Art cu cea mai importantă carte a lui, „Cea mai faimoasă familie din istoria omenirii”. Editor de mare succes la Editura Gallimard, Jean Mattern, din Franţa, este cunoscut în România prin romanele „Baile Kiraly” şi „Lapte şi miere” publicate la Polirom. Din Serbia va sosi scriitoarea Lidija Klasic, iar din Croaţia, scriitorul şi directorul de programe al renumitului festival european „Short Story in Zagreb”, Roman Simic. Tot din spaţiul balcanic vine scriitorul din Macedonia, Goce Smilevski, laureatul din 2010 al Premiului pentru Proză al Uniunii Europene cu o carte aflată în pregătire la Editura Polirom, şi scriitorul bulgar Gheorghi Gospodinov, din opera căruia Editura Cartier pregăteşte ediţia în limba română a cărţii „Un roman natural”.

Cele mai citite

SUA a reușit să convingă Israelul și Hezbollah să implementeze o încetare a focului timp de 60 de zile

Israelul și Hezbollah urmează să implementeze miercuri o încetare a focului timp de 60 de zile, ca parte a unui acord propus de Statele...

Derby-ul serii în Liga Campionilor: Bayern Munchen-Paris Saint-Germain 1-0

Bayern Munchen a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0, marţi seara, pe Allianz Arena, într-un meci din etapa a cincea a Ligii...

Ilie Bolojan s-a înțeles cu Marcel Ciolacu: Guvernul va funcționa până la final fără să mai angajeze cheltuieli viitoare

Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, spune că a vorbit cu premierul Marcel Ciolacu astfel încât să fie asigurată guvernarea până la final, însă...
Ultima oră
Pe aceeași temă