Ediţia de anul acesta a Târgului de Crăciun de la Galeria Dalles, ce va fi deschis între 2 şi 24 decembrie, stă sub semnul unui slogan care stârneşte curiozitatea: Distinse plăceri intelectuale. Şi aceasta deoarece pe lângă varietatea produselor din târg, „încât nimeni să nu poată spune că nu a găsit cadoul potrivit”, după cum ne asigură coordonatorul evenimentului, Louisa Bangale, se vor găsi şi tot felul de fineţuri.
Multe produse handmade, cosmetice bio, modele de bijuterii precolumbiene sau piese vechi de colecţie din Pakistan, Afganistan, India şi Egipt, cele mai inspirate combinaţii de plante din toate colţurile lumii precum şi accesorii pentru servirea ceaiului din ţări cu istorie şi tradiţie în acest domeniu precum Anglia, Japonia sau Siberia.
Dar cel mai atractiv element care stă sub semnul „Distinse plăceri intelectuale” pare a fi prezenţa la târg a renumitului „cafegiu al Bucureştiului de altădată”, Gheorghe Florescu, cu ale sale inconfundabile arome de cafea, dar şi cu dulciuri.