Vasile Blaga revine spectaculos în prim-planul politicii. După ce a fost remaniat din Guvern oarecum umilitor faţă de statura sa în partid, se vede acum răzbunat. Să însemne asta o iertare din partea lui Traian Băsescu? A revenit în graţii? Nu cred că partidul ar fi îndrăznit să-l pună şef la Senat fără acceptul preşedintelui. Faptul că PDL a dat la schimb Secretariatul General al Guvernului arată cât de importantă devenise şefia Senatului pentru Traian Băsescu.
UDMR s-a ales cu postul de la SGG, ceea ce înseamnă administrarea multor agenţii şi multor proprietăţi ale statului. După ce se va însănătoşi după accidentul recent, senatorul Verestoy Attila va fi absolut fericit cu noua jucărie pe care o are partidul său la dispoziţie. Să dai şefia acestei vaci tocmai bune de muls către un partener junior la guvernare arată că PDL a vrut cu orice preţ postul de la Senat. Şi asta pentru că le rezolvă două probleme grave, una pe termen scurt şi una pe termen lung. Pe termen scurt, face Senatul funcţional din nou. Camera superioară se cam gripase în ultima vreme, majoritatea prezidenţială făcută cu dezertori era deosebit de subţire acolo, iar dezertorii simt deja că mai e puţin până la alegeri şi UNPR e un cal mort la urne, aşa că fiecare încearcă salvări individuale. Legile se blocau deci la Senat. Vasile Blaga e omul potrivit să rezolve problema asta. Politician târşit, deosebit de simpatizat de ceilalţi parlamentari (chiar de la opoziţie), omul va da milităria jos din pod.
Va promite ce e de promis, va cumpăra ce e de cumpărat, va şantaja ce e de şantajat şi va face o majoritate funcţională la Senat. De altfel, Blaga a fost mereu omul consensului la PDL. Dacă ar fi fost după el, partidul ar fi guvernat în continuare cu Tăriceanu, era la fel de enervat ca şi liberalii de încăpăţânările Monicăi Macovei de a nu semna acte ilegale în şedinţele de guvern, el ar fi rămas fericit în guvern când liberalii au cerut excluderea acesteia. A funcţionat în marş forţat pentru îndeplinirea criteriilor la Schengen (pe principiul: se face sau vă ia mama dracu’) şi a fost retras din guvern când eşecul se profila. La câtă tensiune e pe scena politică, PDL nu prea are oameni despre care să auzi cuvinte de bine chiar dinspre opoziţie, aşa că omul se va descurca acolo unde a fost pus. Îl va şi proteja pe Traian Băsescu de o eventuală suspendare? Acesta este aspectul pe termen mai lung.
Toată această poveste cu schimbarea lui Mircea Geoană nu este decât un scenariu secundar, care se desfăşoară în fundal faţă de scenariul principal: suspendarea lui Traian Băsescu versus numirea premierului. Cercurile diplomatice de la Bucureşti au intrat deja în priză de când USL a repus pe masă ideea suspendării. Când mă întreabă, le spun: e o nebunie, dar e mai puţin primejdioasă decât pare la prima vedere. Pentru că la prima vedere nu sună deloc bine: în Europa nu se poartă suspendarea şi demiterea preşedinţilor în funcţie, se întâmplă numai în cazuri extraordinare. După război, numai Lituania a mai făcut asta în afară de noi. Şi ei au avut un motiv de cu totul altă natură: preşedintele lor a fost acuzat şi condamnat pentru afaceri ilegale cu mafia rusească.
Să-l suspenzi pe preşedinte doar aşa, ca tactică politică obişnuită, e chiar o inovaţie a noastră, pe care o facem cadou teoriei constituţionale în Europa. Suspendarea a fost gândită în Constituţie ca o măsură majoră, ca un caz-limită, dacă vreţi, ca o bombă nucleară: nu trebuie să o foloseşti, e bine că o ai la îndemână, dar nu te gândeşti chiar să o foloseşti. USL foloseşte acum arma nucleară în jocul tactic. E drept că Traian Băsescu e cel care a scos prima dată bâta, într-un mod neînţelept spre stupid: a declarat că nu va numi premierul propus de USL după alegeri. Şi chiar a vorbit serios. Putem discuta la nesfârşit dacă e OK sau nu, cert este că după acele declaraţii Traian Băsescu avea avantajul tactic. Şi l-a obţinut încălcând cutumele. Era o cutumă că cine are mai multe voturi ia şefia Guvernului. Traian Băsescu a schimbat asta după alegerile parlamentare trecute, având totuşi motivul că PDL avea un mandat parlamentar în plus. Să zicem că acesta poate fi un argument. Acum, preşedintele ridică ştacheta: trebuie să aveţi majoritate ca să vă numesc premierul. De fapt, nimic nu garantează că le-ar numi premierul chiar şi dacă ar avea majoritate sau că nu va numi un alt om din USL decât cel propus de şefii Uniunii (cum a făcut pe vremuri regele Carol II cu Tătărescu, care era la liberali, dar era omul regelui, împotriva conducerii oficiale a partidului).
Băsescu răstoarnă masa şi reface regulile apelând la tactici neortodoxe. Ce face USL? Apelează, la rândul său, la tactici neortodoxe: te suspendăm. Se subînţelege (şi Băsescu a înţeles): dacă nu ne numeşti premierul, te suspendăm; dacă mai zici că nu ne numeşti premierul, te suspendăm. Toată discuţia despre Constituţie şi despre motivaţii pentru suspendare este ridicolă. La precedenta suspendare, în 2007, făceam cu toţii, inclusiv eu aici, în această rubrică, diverse teorii savante despre textul constituţional. Acum ar fi ridicol să mai facem aceste analize. Suspendarea a devenit un exerciţiu nud de tactică politică, fiecare parte îşi scoate rachetele nucleară şi le afişează la vedere.
Cu această imagine de război rece în minte, analizăm altfel povestea de la Senat. USL a încercat o lovitură preventivă de forţă. În acea zi, aveau majoritate la Senat. Au ieşit brusc şi au spus că vor să-l schimbe pe Geoană atunci, pe loc. Geoană a refuzat să supună la vot, s-a amânat, momentul a fost pierdut pentru PSD. De ce a vrut Ponta funcţia de la Senat? Pentru că atunci când rachetele stau faţă în faţă frica de trădători prevalează. Geoană şi Ponta nu comunicau, Geoană era nesigur. La ce bun să-l suspenzi pe Băsescu dacă îl înlocuieşti cu un om despre care crezi că a trădat, că s-a înţeles cu Băsescu? Trădase Geoană? Acum chiar nu mai e important. Ponta a pierdut, Blaga a ajuns la Senat. Suspendarea până la alegeri îşi pierde orice sens. Blaga ar deveni preşedinte. Povestea se amână până după alegerile parlamentare, nouă majoritate, nou preşedinte la Senat, speră USL. Ameninţarea cu suspendarea ar redeveni credibilă.
Singura necunoscută reală este cât de loial îi va fi Blaga lui Băsescu.
Cristian Ghinea este director al Centrului Român de Politici Europene
