Uniunea Europeană se confruntă cu probleme existenţiale, care nu vor putea fi rezolvate fără schimbări fundamentale ale structurii sale – schimbări care sunt pregătite şi discutate în aceste zile la Berlin, Paris sau Londra. În consecinţă, şi România este obligată să îşi revizuiască politica externă.
Declaraţia preşedintelui Traian Băsescu în recenta sa vizită de la Berlin, în care acesta îşi exprima susţinerea pentru crearea Statelor Unite ale Europei, este un prim pas, chiar dacă numai la nivel declarativ, către un nou grad, mai aprofundat, de integrare a României în structurile Uniunii Europene. Însă cum va arăta noua Uniune Europeană – şi cine va mai face parte din ea?
Duminică, un articol din cotidianul german Süddeutsche Zeitung a oferit o primă privire în spatele cortinei, anunţând că preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, pun la cale crearea unui nou pact de stabilitate. Acesta ar prevedea reguli mai stricte în privinţa deficitului bugetar, precum şi acordarea tuturor statelor care vor adera la acest pact a dreptului de a controla bugetul celorlalţi semnatari. Participarea ar urma să fie facultativă, Germania şi Franţa părând să fie sătule să aştepte un consens la nivelul întregii zone euro. Totuşi, Berlinul va fi nevoit să facă o concesie celorlalte state – şi anume să acorde Băncii Centrale Europene permisiunea de a interveni masiv pe piaţa de capital, pentru a cumpăra în cantităţi mari obligaţiunile statelor cele mai îndatorate din zona euro – Grecia, Italia, Portugalia şi Spania.
Preşedintele Băncii Naţionale a Germaniei, Jens Weidmann, este de părere că noul pact de stabilitate ar putea avea succes – în cazul în care elitele politice ar arăta, plauzibil, „că direcţia în care se îndreaptă Europa este cea a unei uniuni fiscale”, după cum a declarat acesta cotidianului Berliner Zeitung, adăugând că „acest lucru înseamnă un control al comunităţii asupra bugetelor naţionale, control care ar trebui să includă şi dreptul de modificare a bugetelor respective în cazul în care un stat ar încălca regulile prestabilite; responsabilitatea fără control nu poate funcţiona”.
Conform unei analize apărute în publicaţia americană Slate, zona euro are, în acest moment, trei opţiuni: desfiinţarea (pe care nici unul dintre statele membre nu o doreşte, deoarece numai puţine dintre ele ar putea fi un actor de sine stătător pe piaţa economică globală), o dominaţie germană (acesta ar fi, de altfel, rezultatul unei uniuni fiscale) şi crearea unei „democraţii adevărate” – caz în care europarlamentarii ar trebui să pună interesul Uniunii Europene înaintea celui al naţiunilor din care fac parte.
A doua variantă, cea a dominaţiei germane, nu se referă neapărat la un dictat al Berlinului, impus asupra celorlalte state, ci la cedarea unei părţi a suveranităţii naţionale către instituţiile europene – mai ales în privinţa fiscalităţii.
„Criza economică va împărţi Europa”
Jonathan Eyal, directorul departamentului de Studii Internaţionale al think-tank-ului britanic Royal United Services Institute, a declarat pentru „România liberă” că aderarea lui Traian Băsescu la poziţia Germaniei arată că „temerile de la Bucureşti sunt similare cu cele care există şi în alte capital europene, şi anume că criza economică va crea o împărţire a Europei în două zone: una care va fi inima UE, strâns unită, şi una periferică, în care statele nu vor mai avea atâta influenţă asupra politicilor europene”. Însă Eyal atrage atenţia asupra faptului că „aceste discuţii privind abandonul suveranităţii sunt puţin bizare fără o dezbatere serioasă în România” şi nu vor contribui la rezolvarea actualei crize de credibilitate a proiectului european, ci mai curând dimpotrivă. „Criza nu va fi soluţionată prin declaraţii făcute între lideri, fără nici o consultanţă prealabilă a electoratului”, este de părere Eyal.
Cât despre o posibilă intrare a României în zona euro, analistul aminteşte că acest lucru a fost deja stabilit o dată cu aderarea României la Uniunea Europeană – problema fiind „cum şi când” va avea loc acest lucru. „Rămâne însă de văzut care va fi implicaţia acestei intrări pentru economia românească”, spune Eyal, care oferă situaţia Greciei, Italiei şi Portugaliei ca exemplu pentru faptul că „o valută forte impusă într-o economie care nu este competitivă poate duce la dezastru”. Pe de altă parte, jurnalistul Karl-Peter Schwarz, de la cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung, a declarat pentru „România liberă” că „măsurile de austeritate fără precedent care au fost luate în ultimii ani sunt o bună carte de vizită pentru România şi o bună recomandare pentru a face parte dintr-un posibil grup mai restrâns al statelor europene” – avangarda „Europei cu două viteze”, după cum o numeşte presa europeană.
Cât de oportună este aderarea României la zona euro?
Economistul şi profesorul în relaţii internaţionale Daniel Dăianu este, de asemenea, de părere că o aderare grăbită la moneda comună ar putea crea pentru România mai multe probleme decât avantaje. „Există o falie între nordul şi sudul Europei, iar intrarea României în zona euro, fără existenţa unui mecanism care să amortizeze această falie, ar fi o naivitate”, a declarat economistul pentru România Liberă. Cât timp zona euro nu funcţionează bine, România trebuie să caute să fie cât mai sănătoasă economic – dar nu pentru a intra în zona euro, „ci pentru că e bine să fim sănătoşi economic. Când noi vom ajunge în acest stadiu, şi dacă vom continua să avem atunci opţiunea adoptării monedei euro, va fi important ca zona euro să fie funcţională”, spune Dăianu. Altminteri, adoptarea ar fi o greşeală. „Ai intra într-o casă care arde?”, întreabă economistul.
Totodată, Daniel Dăianu pledează pentru schimbarea regulilor după care funcţionează astăzi Europa: „Viciul de fond al zonei euro este că a plecat într-un singur picior – moneda unică – fără a avea complementul bugetar şi fiscal, iar o regulă de bază a democraţiei este că nu poate exista taxare fără reprezentare”. După părerea sa, integrarea fiscală şi bugetară ar trebui să meargă mai departe, deoarece „o uniune monetară nu poate exista fără un buget federal şi fără o trezorerie comună”. Gestionarea crizei nu poate fi, consideră economistul, soluţia de fond a problemei – aceasta necesitând „o integrare mai largă ca abordare, şi filozofică, şi operaţională, şi nu o simplă impunere de reguli”.
Relaţia cu SUA rămâne stabilă
O integrare mai mare în structurile europene nu ar însemna, după părerea generalului Constantin Degeratu, fost şef al Marelui Stat Major al Armatei Române, renunţarea la axa Washington-Londra în favoarea axei Paris-Berlin; integrarea ar fi însă, după părerea acestuia, „un element extrem de important, referitor la focalizarea eforturilor României pentru dezvoltarea unor relaţii parteneriale mai deosebite cu statele care determină cursul politic şi economic al Europei” – fără ca acest lucru să echivaleze cu crearea, în cadrul alianţei NATO sau UE, a „unor cluburi, grupuri sau bisericuţe, ci doar existenţa naturală a unor relaţii mai intense în anumite perioade”. O integrare mai adâncă nu este, după părerea generalului, o opţiune politică împotriva SUA sau a Marii Britanii, ci „o creştere a contribuţiei şi profilului României în cadrul UE – unde suntem mult în urmă şi riscăm, din cauza unor forţe centrifuge care se manifestă acum în Europa, să rămânem la periferie, în afara curentului principal”. Relaţiile cu Statele Unite nu vor fi însă afectate de o posibilă schimbare a priorităţilor politice – „şi nici nu cred că se pune acum problema renunţării la ele de dragul alinierii la o altă alianţă”, constată generalul.
Conform unei analize apărute în publicaţia americană Slate, zona euro are, în acest moment, trei opţiuni: desfiinţarea, o dominaţie germană şi crearea unei «democraţii adevărate» – caz în care europarlamentarii ar trebui să pună interesul Uniunii Europene înaintea celui al naţiunilor din care fac parte.