Moartea lui Gary Speed a cutremurat lumea fotbalului care a rămas şocată de gestul selecţionerului Ţării Galilor. Cu puţin timp înainte de a se sinucide, Gary a participat la emisiunea „Football Focus” de la BBC, potrivit dailymail.co.uk.
Cu doar câteva ore înainte de a se sinucide, Gary a participat la o emisiune unde a vorbit despre progresul naţionalei galeze şi despre şansa calificării la CM din 2014. După moartea lui Speed, fanii şi jucătorii echipei naţionale au fost devastaţi.
Fanii echipelor la care a evoluat Gary Speed de-a lungul carierei au scris mesaje şi i-au adus omagii fostului jucător galez.
Selecţionerul Ţării Galilor, Gary Speed, a decedat la vârsta de 42 de ani, fiind găsit spânzurat în locuinţa sa din Cheshire.
Speed a adunat 85 de selecţii în naţionala Ţării Galilor şi a fost campion al Angliei cu Leeds United. Acesta a preluat naţionala galeză anul trecut, reuşind să câştige trei meciuri consecutive pentru prima oară după 2008. Zece meciuri a strâns ca selecţioner până la tragicul eveniment petrecut duminică, 27 noiembrie.