16 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăSpecialDerby între dobrogeni

Derby între dobrogeni

Viitorul şi Săgeata Năvodari se duelează sâmbătă într-o partidă care poate arăta cine are şanse mai mari să acceadă în Liga I.

 

Liga a II-a a ajuns la finalul primei părţi. Competiţia programează sâmbătă şi duminică jocurile ultimei etape a turului de campionat. Runda are în prim-plan unul dintre cele mai aşteptate meciuri.

La Năvodari, Săgeata din localitate primeşte vizita liderului Viitorul Constanţa. Cele două echipe s-au aflat mult timp pe primele două locuri, dar înaintea confruntării de sâmbătă, ora 11.00, Săgeata ocupă locul 3, din cauza surprinzătorului eşec din runda precedentă, 1-2 pe terenul celor de la FCM Bacău. Chiar şi în aceste condiţii, formaţia pregătită de Constantin Gache are în continuare şanse bune la accederea în primul eşalon, iar un succes în faţa liderului poate confirma acest lucru.

Întâlnirea se anunţă extrem de interesantă, fie şi prin prisma faptului că se vor întâlni cel mai bun atac cu cea mai bună apărare. Săgeata a marcat 26 de goluri şi este lider la acest capitol, în timp ce Viitorul, în precedentele 14 meciuri, nu a încasat decât 9 goluri.

Distanţa din clasament este de patru puncte, iar un succes al năvodărenilor ar aprinde şi mai mult lupta pentru promovare, chiar înaintea pauzei de iarnă.

Cei doi tehnicieni se aşteaptă la o dispută grea şi echilibrată. „Avem ceva probleme finan-ciare, dar asta nu ar trebui să ne afecteze jocul. Întâlnim liderul şi avem nevoie de concentrare maximă. Un succes ne poate ţine aproape de promovare şi ne poate aduce o iarnă liniştită”, a spus Constantin Gache, antrenorul celor de la Săgeata.

Omologul său de la Viitorul, Cătălin Anghel, a declarat: „Cu siguranţă este unul dintre cele mai grele jocuri ale sezonului, mai ales că jucăm în deplasare. Săgeata are jucători cu experienţă care pot face diferenţa. Pe noi ne preocupă însă evoluţia noastră şi, dacă evoluăm aşa cum ştim, sigur o să obţinem un rezultat bun”. 

Meciuri grele pentru Callatis şi Farul

Celelalte două formaţii ale judeţului care evoluează în eşalonul secund, Callatis Mangalia şi FC Farul, au partide foarte dificile în ultima rundă a turului. Echipa din sudul litoralului vine după un incredibil 4-0 în faţa marinarilor şi speră să spargă gheaţa şi în deplasare, sâmbătă, pe terenul celor de la Dinamo II. De partea cealaltă, Farul vrea să uite umilinţa de la Mangalia şi să se impună în faţa celor de la CSM S Iaşi. Meciul de pe „Farul” se dispută sâmbătă, de la ora 12.00.

4 puncte este distanţa care desparte echipele Viitorul şi Săgeata Năvodari în ierarhia Seriei I din eşalonul secund la fotbal.

Cele mai citite

Guvernul a semnat contractele pentru două stadioane și un patinoar!

Proiectele pentru noile stadioane din Constanța și Pitești, precum și pentru patinoarul artificial din Sfântu Gheorghe au primit undă verde, prin semnarea contractelor la...

Aproximativ 28.000 de locuințe nu sunt alimentate cu energie electrică

Aproape 28.000 de locuințe nu erau alimentate cu energie electrică luni dimineaţa, în urma incidentelor apărute în timpul nopţii pe reţelele de medie şi...

VIDEO Ninge pe cel mai înalt drum din România. Lucrătorii de la Drumurile Naționale acționează cu utilaje de deszăpezire

Ninge pe cel mai înalt drum din țară, Transalpina, iar lucrătorii de la Drumurile Naționale acționează pentru îndepărtarea zăpezii. Stratul de zăpadă este de 1...
Ultima oră
Pe aceeași temă