Pe câteva drumuri naţionale din judeţele Bihor, Argeş, Constanţa, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Cluj şi Timiş, este ceaţă, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române, potrivit Agerpres.
În judeţul Bihor, fenomenul este prezent mai ales în zona municipiului Oradea, vizibilitatea fiind sub 100 de metri. Există condiţii de formare a poleiului.
În judeţul Sibiu, vizibilitatea scade sub 100 de metri pe DN1, în zona Sălişte – Miercurea Sibiului.
În judeţul Argeş, vizibilitatea este peste 100 de metri, ceva mai redusă fiind pe DN65 Piteşti – Slatina.
În judeţul Constanţa burniţează, iar ceaţa este prezentă mai ales în apropierea litoralului. La Poarta Albă, pe DN22C, pe podul peste canal s-a format polei, iar lucrătorii de la drumuri împrăştie material antiderapant.
Şi pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti a fost împrăştiat, preventiv, material antiderapant.
Administraţia Naţională de Meteorologie a prognozat, pentru sudul şi estul ţării ceaţă, local, persistentă, asociată cu chiciură, fulguială şi burniţă, fenomene care favorizează, izolat, producerea poleiului, iar în restul teritoriului ceaţă cu chiciură, în zonele joase, pe arii restrânse, dimineaţa.
Astăzi, până la ora 10,00, este în vigoare o avertizare valabilă pentru zonele joase din Crişana şi Transilvania, conform căreia ceaţa va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri, fenomenul fiind asociat cu depunere de chiciură.