2.5 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSportGeoană îl trimite pe Ponta să caute datoriile partidului la Hrebenciuc, Mitrea...

Geoană îl trimite pe Ponta să caute datoriile partidului la Hrebenciuc, Mitrea şi Dragnea

Cu o zi înainte ca liderii din teritoriu ai PSD să ia în discuţie excluderea sa din partid şi îndepărtarea de la şefia Senatului, Mircea Geoană îi recomandă lui Victor Ponta să caute datoriile social-democraţilor în buzunarele lui Miron Mitrea, Liviu Dragnea sau Viorel Hrebenciuc.

Asta, după ce preşedintele PSD i-a reproşat candidatului la preşedinţie din 2009 că după campania electorală a lăsat partid în conurile goale.

„Dacă domnul Ponta doreşte să ştie de unde vin datoriile partidului, îl invit să îi întrebe pe toţi aceia care, între 2005 şi 2010, s-au ocupat direct de finanţele partidului. Nici nu i-ar fi prea greu, având în vedere că toţi aceştia – fie că e vorba de Hrebenciuc, de Mitrea, de Corlăţean sau Dragnea – sunt acum în echipa sa. Decât să tot arunce cu noroi, n-ar fi mai bine ca actualul Preşedinte al PSD să încerce să caute adevărul, dacă tot îi este atât de aproape?”, îi transmite Geoană lui Ponta, într-o postare pe blogul personal.

Geoană detaliează, spunând că în cei cinci ani în care a condus PSD, partidul a avut şi patru secretari generali, pe Mitrea şi Corlăţean, aleşi de Congresele PSD, şi interimarii Valeriu Zgonea şi Liviu Dragnea.

„În toţi aceşti ani, PSD a avut diferiţi şefi de campanii electorale: Liviu Dragnea a condus europarlamentarele din 2007, Miron Mitrea localele şi parlamentarele din 2008, iar Viorel Hrebenciuc prezidenţialele din 2009. În plus, în tot acest timp, partidul a avut trezorieri şi mandatari financiari. O spun încă o dată, ca să o priceapă cei de bună-credinţă şi care să o mai audă încă o dată cei învăţaţi să atace înainte de a se informa: preşedintele unui partid nu se ocupă de finanţele acestuia. Nu stă în atribuţiile sale şi, personal, nu m-a interesat niciodată să decid eu în astfel de chestiuni. În 2009 am fost doar candidat, iar pentru campanie a existat un şef şi un Secretar General”, notează Geoană.

El mai scrie că oricum, la preluarea partidului, în 2005, a preluat şi datoriile din campania lui Adrian Năstase la preşedinţie. Geoană îi reproşează lui Năstase că a lăsat datorii, deşi „candidase de pe poziţia de prim – ministru intr-un guvern monocolor, cu un partid aflat dominant la resursele guvernării, cu peste 2000 de primari şi cu Ion Iliescu la Cotroceni, cu o opoziţie anemică şi cu Traian Băsescu candidat apărut pe ultimii metri”.

Şeful Senatului nu se fereşte să îl atace în acelaşi articol şi pe Ion Iliescu, căruia îi reproşează că, acum, încearcă să-l facă „vinovat şi de pierderea alegerilor din 2004”. „Oare graţierea lui Miron Cosma tot Geoană a făcut-o?”, se întreabă ironic fosat lider al PSD.

Atacul lui Geoană la adresa liderilor PSD vine după ce Victor Ponta a declarat, duminică, la emisiunea „După 20 de ani”, difuzată de Pro TV, că a început executarea silită a formaţiunii pentru una dintre datoriile din campania electorală din 2009. Comitetul Executiv va discuta şi vota, marţi, propunerea de excludere a lui Geoană din partid.

 

Cele mai citite

Jannik Sinner, performanță istorică pe hard în 2024! Al doilea cel mai bun sezon din istorie

Tânărul italian a încheiat un an fenomenal, consolidându-și locul în istoria tenisului, cu un procentaj uluitor de victorii pe hard, depășit doar de Roger...

iOS 19 va aduce o versiune mai avansată a Siri

Apple plănuiește să aducă îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește tehnologia AI în iOS 19, dar utilizatorii vor trebui să aștepte până în 2026...

Activitatea stațiilor ITP continuă manual, fără eliberarea imediată a documentelor, anunță RAR

Registrul Auto Român (RAR) a anunțat că, din cauza unei defecțiuni tehnice survenite joi în camera serverelor, stațiile ITP autorizate pot efectua inspecții tehnice...
Ultima oră
Pe aceeași temă