Eu nu cred că a vrut să glumească. Pur şi simplu, doamna Olguţa Vasilescu îşi bate joc de români când spune: „Este sistemul american (…) Fiscalizăm totul”. Sistemul american? Poate se referă la Venezuela sau Mexic, dar în nici un caz la Statele Unite, ţară în care plătesc impozitele de circa 40 de ani.
ANAF-ul este, sub comanda PSD, noua poliţie politică, un instrument de represiune şi de umilire a contribuabililor, nu un serviciu modern, orientat către prestarea unei funcţii publice. Nu există nici o legătură între vătafii de la Bucureşti şi IRS-ul din SUA.
Totuşi, înainte de scrie despre ceea ce se întâmplă în România, am să vă spun că şi alegătorii americani sunt nemulţumiţi de sistemul fiscal din Statele Unite şi de modul de funcţionare al IRS. Unul dintre motivele pentru care am votat pentru Donald Trump a fost că a promis o simplificare şi o diminuare a taxelor. În cadrul IRS funcţionează un aşa-numit „avocat al contribaubililor”, care depune un raport anual în faţa Congresului, iar ultimul document, depus în ianuarie 2017, arată că persoanele fizice şi juridice din SUA pierd anual şase miliarde de ore (!) pentru a completa fişele fiscale. Din 2001 până acum, Legislativul american a adus 5900 de modificări la Codul Fiscal. Ca să discuţi cu un funcţionar al IRS la telefon, media de aşteptare este de 18 minute!
Nu vreau, deci, să idealizez sistemul fiscal american şi îi va fi greu preşedintelui Trump să navigheze, când va dori să schimbe acest sistem, printre interesele divergente ale companiilor şi prin complicatul Congres american. Dar, chiar şi în aceste condiţii, comparaţia pe care doamna Olguţa Vasilescu o face între ANAF şi IRS este un banc prost. Instituţia din România este în epoca de piatră, cu 25.000 de funcţionari care abia ştiu să folosească un computer şi chinuie circa 20 de milioane de contribuabili. În Marea Britanie, sunt 56.000 de angajaţi care deservesc 45 de milioane de contribuabili şi 5,2 milioane companii. În SUA, pentru IRS lucrează 78.000 de oameni.
Dar problema este mult dincolo de aceste cifre seci: problema ANAF este că acţionează ca un instrument de represiune, nu ca un intermediar între stat şi cetăţean. Eu, dacă aş fi în locul opoziţiei, aş cere înfiinţarea unei comisii parlamentare bi-partizane care să investigheze activitatea ANAF din regimul Ponta până azi şi aş organiza audieri cu „poveştile de groază” ale contribuabililor români în confruntarea cu acest Leviathan. Nu am uitat vremurile în care vătafii PSD-ului închideau covrigăriile pentru o diferenţă în casă de câţiva lei. Când urma să fie impozitat bacşişul! Când o biată femeie s-a trezit cu datorii de 1.000 de lei la ANAF, plus conturile blocate, pentru că primise dividende de un leu, de pe urma „privatizării în masă” din guvernarea Văcăroiu!
Sunt convins că s-au petrecut grozăvii şi mai mari, acestea sunt doar cele care au ajuns în presă. L-aş chema pe şeful ANAF în această comisie şi l-aş obliga să asculte, ore şi ore, supliciile la care au fost supuşi oameni care doreau să-şi plătească taxele către stat.
Din această perspectivă vă avertizez: introducerea unui impozit pe gospodărie, cu un complicat sistem de deduceri fiscale, va fi un dezastru pentru contribuabili şi o sursă de angajări pentru pilele şi rudele pesediştilor. De unde vor apare 35.000 de consultanţi fiscali, plătiţi cu 10.000 de lei pe lună? Toate datele arată că acesta este pretextul pentru ca PSD să angajeze în aparatul de stat câteva zeci de mii de clienţi, prost sau deloc calificaţi, oameni care vor spori calvarul contribuabililor.
Opoziţia nu trebuie să se mulţumească să fie reactivă, să critice (dacă o face!) propunerile stupide şi dubioase venite dinspre PSD. Dreapta trebuie să aibă iniţiativă şi să controleze agenda publică, nu să-l lase pe Dragnea să spună la televizor toate prostiile pe care, ulterior, o ţară întreagă se străduie să le desluşească şi să le oprească.
PNL, PMP şi USR ar trebui să treacă peste diferenţele politice şi să ceară înfiinţarea unei comisii parlamentare care să supervizeze modul în care se desfăşoară activitatea de colectare a taxelor, atât la nivel central, cât şi la nivel local. În loc să se angajaze 35.000 de consultanţi fiscali, Parlamentul ar putea crea, după modelul din SUA, un avocat al contribuabililor – dar nu unul după chipul şi asemănarea lui Victor Ciorbea.
Dar, cel mai important lucru, ar fi ca atât Codul Fiscal, cât şi cel de Procedură Fiscală, să fie rescrise cu scopul diminuării fiscalităţii, reducerii numărului de taxe şi para-taxe şi simplificării procedurilor.
Eu sper ca Sărbătorile de Paşti să lumineze gândul Opoziţiei, fiindcă vin zile grele în confruntarea cu Scaraoţchi de Teleorman.
Un Paşte Fericit.
