Politicienii români au ales să le transmită urări de Paște românilor pe Facebook, alăturându-le unor fotografii tematice. Tradiționalului “Hristos a înviat!”, i s-au adăugat cuvinte precum iubire, pace, liniște.
”În copilărie, obişnuiam să-mi petrec sărbătorile de Paşte la bunicii din Caraş. Acolo am învăţat ce înseamnă să respecţi tradiţia, familia şi tot ceea ce ţine de aceste sărbători. Am încercat să le transmit şi încerc să le transmit şi copiilor mei aceste lucruri. Respectarea valorilor autentice şi respectarea tradiţiilor este ceea ce cred că ne defineşte ca şi ţară, ca şi popor”, spune premierul Grindeanu într-un filmuleț postat azi pe Facebook.
În dreptul unei poze cu ouă roșii, președintele Camerei Deputaților a adăugat o scurtă propoziție “Vă doresc un Paşte liniştit!”.
Raluca Turcan, președintele PNL, a dezvoltat spunând: "Vă doresc ca această sărbătoare minunată să va găsească în mijlocul familiei, alături de cei dragi şi să vă aducă numai iubire, bucurie şi pace sufletească. Hristos a înviat”.
Fostul premier Dacian Cioloş a transmis ”Hristos a înviat!” românilor de pretutindeni, adăugând: "Lumina Învierii să ne aducă pacea în inimi, bunătatea şi inspiraţia de a construi doar din preaplinul armoniei sufletului. Paşte Fericit alături de cei dragi, oriunde v-aţi afla! Hristos a Înviat”.
Fostul premier Victor Ponta i-a felicitat pe români cu mesajul în limba română "Paște Fericit tuturor alături de familie și de cei dragi!", dar şi cu englezescul "Happy Easter!".