Oamenii de afaceri din România nu înţeleg şi nu îşi asumă conceptul de concurenţă, şi consideră concurenţă neloială doar situaţiie „care nu le convin”, a declarat, joi, Valentin Mircea, membru al plenului Consiliului Concurenţei, relatează Mediafax.
„Este foarte important să stabilim ce înseamnă loial şi neloial. Definiţia pe care am găsit-o în discuţiile cu mediul de afaceri în ceea ce priveşte concurenţa neloială este situaţia în care nu le convine ceva. Cu tot respectul faţă de cei ce se plâng de aceste probleme. Concurenţa neloială nu este de mai multe feluri. Principiul este principiu, dacă îl folosim ca pe un baston de care să ne sprijinim atunci când ne este bine şi apoi îl aruncăm când nu este bine”, a spus Mircea la conferinţa Mediafax talks about Unfair Competition organizată în parteneriat cu Consiliul Concurenţei.
Mircea a arătat că în România există o problemă de înţelegere şi de asumare a conceptului de concurenţă.
Pe de altă parte, el a spus că printre cele mai mari probleme ale Consiliului se întâlnesc în relaţia cu autorităţile publice.
„Cele mai mari dificultăţi pe care le avem sunt la nivelul autorităţilor publice, unde nu putem aplica prevederile pe care le aplicăm companiilor. Dar orice decizie a autorităţilor publice are efect asupra mediului de afaceri. Suntem în lupta cu balaurul: eliminăm un obstacol, dar apar două, trei în loc, la fel ca în cazul capetelor balaurului”, a afirmat Mircea.