21.5 C
București
miercuri, 18 septembrie 2024
AcasăSpecialFOTO+VIDEO.Benetton retrage o reclamă care a şocat Vaticanul

FOTO+VIDEO.Benetton retrage o reclamă care a şocat Vaticanul

Cu clipul „Unhate” (tradus cuvânt cu cuvânt, „ne-ură”), firma de haine italiană Benetton a reluat campaniile de publicitate-şoc prezentând montaje video cu Sarkozy, Merkel, Barack Obama, Papa şi mulţi alţii în timp ce se sărută. Vaticanul a condamnat ferm acest clip, scrie cotidianul belgian Le Soir.

Sursa de inspiraţie pentru aceste fotomontaje: „sărutul prietenesc pe care l-au schimbat, la vremea lor, Brejnev şi Hoenecker”, a explicat Alessandro Benetton, vicepreşedintele grupului.

Benetton a devenit deja celebru pentru fotomontajele sale provocatoare, publicate încă din anii ’90. Atunci, autorul acestora era fotograful italian Oliviero Toscani. Una dintre fotografiile montate de acesta o reprezenta pe o călugărită îmbrăcată în alb care îl săruta pe un tânăr preot îmbrăcat în negru. Potrivit lui Alessandro Benetton „scopul nu este de a şoca ci de a fi, pe cât se poate, creativ, constructiv şi pozitiv”, iar orice altă referire la Toscani fiind deci, întâmplătoare.

În ciuda intenţiilor lui Alessandro Benetton, Vaticanul a condamnat această campanie pe care a calificat-o drept „o mare lipsă de respect faţă de Papă”. Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi, a anunţat de asemenea că „au fost făcute demersuri pe lângă autorităţile competente pentru a garanta justa tutelă a respectului imaginii Sfântului Părinte”. Benetton a decis atunci să retragă fotomontajul cu Papa care îl sărută pe imamul din Cairo şi a spus că îi pare rău că „utilizarea acestei imagini a rănit sensibilitatea credincioşilor”.

O campanie, dar şi un proiect global
Proiectul „Unhate” nu se opreşte aici: acesta cuprinde o serie de iniţiative şi de evenimente, care au început din 16 noiembrie, şi sunt publcate în principalele cotidiene, reviste online din lume. Tema centrală este sărutul, iar scopul principal este de a combate ura. 

 

Cele mai citite

Liga Campionilor la fotbal: Bayern Munchen a zdrobit Dinamo Zagreb cu 9-2

Bayern Munchen a realizat scorul primei etape a Ligii Campionilor la fotbal, în noul format, 9-2 cu Dinamo Zagreb, marţi seara, pe Allianz Arena. În...

Eveniment dedicat iubitorilor de șampanie și vinuri, organizat la București

Pe 3 octombrie, la The Villa din București (Str. Negustori 16), va avea loc prima ediție a evenimentului Champagne Bucharest, dedicat pasionaților de șampanie...

Adolescent de 14 ani, drogat, prins în timp ce conducea un moped furat

Minorul furase mopedul și avea un pasager în vârstă de 11 ani. Poliţiştii de la Brigada Rutieră l-au oprit, după ce au observat că...
Ultima oră
Pe aceeași temă