Tribunalul Bucureşti a constatat la termenul de ieri al dosarului în care Dinu Patriciu a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru mai multe infracţiuni de crimă organizată că cercetarea judecătorească poate continua pentru toate acuzaţiile, întrucât pentru nici una din fapte nu s-a prescris răspunderea penală.
Asta, după ce la termenul anterior, din luna octombrie, mai mulţi dintre cei trimişi în judecată de DIICOT, în frunte cu jurnalistul Sorin Roşca Stănescu ceruseră instanţei să se constate că răspunderea penală pentru acuzaţia de manipulare a pieţei de capital s-a prescris. Ieri, procurorul DIICOT a cerut Tribunalului Bucureşti să constate că, ţinând cont de o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care spunea că perioada cât un dosar penal este trimis la Curtea Constituţională se suspendă cursul prescripţiei, în dosarul Rompetrol nu este prescrisă răspunderea penală pentru nici una din fapte, deci nici pentru manipularea pieţei de capital.
Avocaţii s-au arătat nemulţumiţi, susţinând că judecătorul ar fi luat act de încetarea răspunderii penale încă de la termenul din luna octombrie. Preşedintele completului de judecată, judecătorul Marino Constantin a arătat însă că luna trecută a amânat pronunţarea pe prescriere. Cum procesul Patriciu a fost suspendat aproape un an de zile ca urmare a fost pe rolul Curţii Constituţionale din septembrie 2010 până în august 2011, judecătorul a admis cererea procurorului DIICOT constatând că răspunderea penală pentru acuzaţiile de manipulare a pieţei de capital nu este încetată. Toţi inculpaţii au cerut continuarea cercetării judecătoreşti. Procesul a continuat la termenul de ieri cu audierea altor inculpaţi trimişi în judecată de procurorii DIICOT alături de Dinu Patriciu.
În septembrie 2006, Dinu Patriciu a fost trimis în judecată în dosarul Rompetrol pentru şapte capete de acuzare.