În 1974, în Ajun de Crăciun, Sergiu Nicolaescu lansa filmul „Nemuritorii”. Desigur, nu era cu zei şi titani şi nici în 3D, dar tot cu desfăşurări de forţe armate, lupte şi chipurile ceea ce se numea „un film istoric de idei”. El pornise ca un fel de continuare la „Mihai Viteazu” unde şi acolo, ca şi aici şi acum, se tăiau capete, care se rostogoleau pe câmpul de bătălie.
Prin urmare, nu degeaba se crede realizatorul român un clarvăzător! Se demonstrează că are chiar dreptate. Dar să revenim la superproducţia, care împânzea inclusiv străzile Londrei, cu afişe cât casa. Totul se petrece într-o atmosferă extrem de sumbră, cerul e permanent mai degrabă sepia, ceea ce dă o senzaţie de atmosferă apăsătoare, pe care nu ţii neapărat s-o trăieşti, nici măcar la cinema. Scenele sunt de o violenţă şi de o cruzime incredibile şi absolut inutile în acelaşi timp, doar din plăcerea de a vărsa cât mai mult sânge şi de a fi racord cu ieşirea sa pe ecrane pe 11.11.11, când, bineînţeles, iar se trezesc unii să prevestească nu ştiu ce apocalipsă, de parcă totul s-ar socoti în acest Univers în aceleaşi unităţi relative de timp.
Personajul negativ prin excelenţă, aţi ghicit dacă aţi citit distribuţia, e nimeni altul decât Mickey Rourke, tot mai monstrulică şi mai cabotin. Nici nu-ţi vine a crede că a jucat în „Nouă săptămâni jumătate” unde pentru unii sau pentru unele părea seducător! Acum nu mai e chiar „The Wrestler”/”Luptătorul”, ci Regele Hyperion, care în legendele de altădată era unul din cei 12 Titani ai Grecii Antice, fii ai lui Gaia (ştiu vă e mai familiar numele datorită însă unui club snob bucureştean). El apărea şi în Odiseea lui Homer, pe post de Helios, de Soare,care acum e un individ de sine stătător, soldat atenian întruchipat de Peter Stebbings, doar că aici scenariştii hollywoodieni fac nişte inovaţii istorice cu totul aiuristice. Figura centrală ar fi Tezeu, un semizeu, fiu al lui Poseidon, deşi din ce vedem pe ecran lucrurile stau puţin mai altfel.
E doar un bastard care-şi iubeşte mama şi întâlneşte o preoteasă oracol pe Fedra (nu cea din piesa lui Racine, ci mai degrabă una destul de modernă, fardată ca la carte – nu degeaba actriţa Freida Pinto, pe care cu siguranţă n-aţi uitat-o din „Vagabondul milionar”, e şi imaginea unei companii de produse cosmetice). Ce-i drept că e frumoasă şi graţioasă, dar pare cel puţin ciudat să-şi calculeze fiecare gest în parte, cât să pară că evoluează pe un podium la o paradă a modei. Partener îi este Henry Cavill, cu care v-aşi familiarizat din „Dinastia Tudorilor” de la HBO şi pe care îl veţi regăsi în 2013 în „Superman” (să sperăm cu o soartă mai puţin crudă decât a actorilor care l-au interpretat până acum pe acest supererou).
Zeus este imberbul Luke Evans, cu un zâmbet de golănaş, reuşit în „Tamara Drewe”, sau în recentul „Cei trei muschetari”, unde e Aramis. Acum e de-a dreptul ridicol însă. Atena e Isabel Lucas din „Transformers” şi din încă un serial HBO „The Pacific”. Singura apariţie credibilă este cea a bătrânului Zeus, mentorul lui Tezeu, extraordinarul John Hurt, britanicul de neuitat din „Omul elefant” şi „1984”.
Războaiele par nesfârşite şi doar un pretext pentru a mai face un film. Multe scene sunt o tortură la propriu, singura impresionantă fiind la final cu puţin înainte de generic.
O apariţie foarte cinematografică şi care se pretează perfect stilului modern în relief este obiectul căutărilor: arma legendară creată de Zeul Războiului, care ar putea să-i elibereze pe Titani, ca să se răzbune pe Zeii Olimpului. Pe scurt, soarta omenirii stă într-un arc cu săgeţi, fosforescent, care sigur că te duce cu gândul la deznodământul infernal din „Trebuie să discutăm despre Kevin”, pelicula care a cutremurat Cannes-ul, dar a plecat fără să ia vreun binemeritat premiu.
NEMURITORII/IMMORTALS
1 din 5 stele
SUA, 2011, 1h 50min.
Regia: Tarsem Singh.
Cu: Henry Cavill, Mickey Rourke, Kellan Lutz, Freida Pinto, Luke Evans, John Hurt, Isabel Lucas, Peter Stebbings.
Distribuit de Media ProDistribution
