21.5 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăInternaționalMoare Don Draper? Realizatorul Mad Men furnizează indicii despre cum se va...

Moare Don Draper? Realizatorul Mad Men furnizează indicii despre cum se va încheia serialul

Don Draper, personajul central al seriei Mad Men, va trăi peste 80 de ani sau va fi ucis? E o întrebare pe care probabil şi-o pun cei mai mulţi dintre fanii serialului. Realizatorul producţiei, Matthew Weiner, alungă puţin ceaţa care planează asupra scenariului şi ne indică faptul că se înclină spre prima variantă, relatează Daily Mail.

Matthew Weiner a declarat că deja a stabilit care va fi viitorul fumătorului înrăit, prins în tumultul vieţii de advertiser. Serialul se va încheia după sezonul al şaptelea, iar Weiner insistă ca personajul interpretat de Jon Hamm să nu fie ucis, ci pensionat.

Acesta a indicat publicului, în special celui feminin, că vor avea parte de un Don Draper care marşează prin viaţă până când se retrage din publicitate.

“Ştiu cum se va încheia serialul. Mi-a venit ideea la mijlocul ultimului sezon. Mereu am simţit că serialul va fi o experienţă umană. Iar viaţa are o destinaţie. Asta nu înseamnă că Don va muri. Ceea ce urmăresc eu – şi sper ca acesta să fie finalul serialului – este ca Don să împlinească vârsta pe care ar trebui să o aibă acum în 2011. Don Draper ar trebui să aibă 84 de ani acum,” a mărturisit Weiner.

“Vreau ca acest show să lase publicul într-un loc în care să îşi poată face o idee despre însemnătatea lui şi despre modul în care se poate relaţiona cu personajele,” adaugă realizatorul

Cel mai recent sezon al serialului, al cincilea, este filmat în Los Angeles acum şi va fi lansat în martie 2012. Toate personajele, de la Don Draper la Betty – interpretată de January Jones – sunt prezente în acest nou sezon.

Weiner a povestit pentru Grantland.com, citat de Daily Mail, că vor mai exista două alte serii care vor fi lansate în 2014. “Aveam 35 de ani când am scris pilotul pentru Mad Men, 42 de ani când am început să îl produc şi voi avea 50 de ani când va iesi de pe TV. Dacă ştiu tot despre cum va continua acest serial? Nu, nu ştiu. Dar vreau să fie de succes şi vreau ca oamenii să îl ţină minte cu drag şi să nu creadă că s-a terminat într-un mod dezamăgitor,” conchide realizatorul Mad Men.

 

Cele mai citite

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...

ANAT și patronatele din turism solicită suplimentarea semnificativă a fondurilor pentru creditele IMM Invest+

Vineri 17 mai, la Ploiești, a avut loc o întâlnire care a marcat aniversarea de 30 de ani a Patronatului IMM, la care au...

Opt persoane au murit în accidentul de elicopter din Iran. Alături de președinte se aflau ministrul de externe și doi lideri regionali

Opt persoane se aflau în elicopterul care s-a prăbușit în Iran, toate cele opt persoane fiind declarate decedate. Principalul oficial care a murit este președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă