7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSportBoc, la Prefectura Cluj: Am o scurtă discuţie cu colegii mei

Boc, la Prefectura Cluj: Am o scurtă discuţie cu colegii mei

Premierul Emil Boc a ajuns, marţi după-amiază, la Prefectura Cluj, unde are o întâlnire cu prefectul judeţului, Florin Stamatian, cu şeful Consiliului Judeţean, Alin Tişe, şi cu o parte din consilierii locali şi judeţeni ai PDL, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Premierul Emil Boc a ajuns, în jurul orei 17.00, la Prefectura Cluj şi a declarat doar că a venit pentru o discuţie cu colegii săi.

„Am o scurtă discuţie cu colegii mei, iar la final voi face declaraţii”, a spus Boc.

Prefectul de Cluj, Florin Stamatian, a declarat, la rândul său, că o astfel de întâlnire este normală în condiţiile în care în municipiul Cluj-Napoca a venit şeful Guvernului.

„În momentul în care şeful Guvernului este în vizită la Cluj, este normal să ne întâlnim să discutăm problemele judeţului. Eu îmi doresc calm şi linişte şi să continuăm ceea ce s-a făcut în acest judeţ pentru a putea fi un exemplu de oameni echilibraţi, care ştiu să se poarte şi când e necaz şi când e bucurie”, a spus Stamatian.

La întâlnire au sosit, printre alţii, preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, liderul consilierilor judeţeni PDL Alexandru Coroian, viceprimarul din Cluj-Napoca Radu Moisin, mai mulţi consilieri locali PDL din Cluj-Napoca, precum şi primarul din Turda, Tudor Ştefănie, cel din Huedin, Mircea Moroşan, şi cel din Gherla, Ovidiu Drăgan.

Întâlnirea se desfăşoară cu uşile închise.

Surse din PDL Cluj declarau, anterior, corespondentului MEDIAFAX că la întâlnirea de la Prefectura Cluj „se vor analiza ultimele evenimente legate de arestările lui Bica (Radu Bica, vicepreşedinte CJ Cluj – n.r.) şi Apostu (Sorin Apostu, primarul din Cluj-Napoca – n.r.) şi impactul lor asupra Clujului, dar se va discuta şi despre stadiul implementării unor proiecte europene”.

În 31 octombrie, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj Radu Bica, vicepreşedinte al filialei judeţene Cluj a PDL, a fost reţinut de procurorii DNA, în urma unui flagrant delict, şi ulterior arestat preventiv, fiind acuzat de luare de mită.

Potrivit DNA, în cursul lunii octombrie 2011 Radu Vasile Bica ar fi acceptat oferta a două persoane de a primi suma de 25.000 de euro pentru ca, în calitatea sa de vicepreşedinte al Consiliului judeţean Cluj, să le furnizeze informaţii obţinute în virtutea funcţiei şi, astfel, să faciliteze câştigarea unei licitaţii privind serviciile de mentenanţă pe stadionul Cluj Arena pentru anul 2012.

Radu Bica era vicepreşedinte al Biroului Permanent Judeţean al PDL Cluj din 2004 şi vicepreşedinte al PDL Turda din acelaşi an.

O săptămână mai târziu a fost reţinut, tot pentru luare de mită, în formă continuată, primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu. Acesta a fost arestat preventiv, în noaptea de 10/11 noiembrie, alături de directorul general al Brantner România, Călin Stoia.

Potrivit DNA, Sorin Apostu a primit, în perioada 2009-2011, 94.000 de euro pentru a încheia contracte de salubrizare şi asigurare a parcului auto al regiilor subordonate CL Cluj, banii fiind încasaţi de la firmele beneficiare ale contractelor prin cabinetul de avocatură al soţiei sale.

Soţia primarului municipiului Cluj-Napoca, Monica Undina Apostu, este şi ea învinuită în acest dosar, fiind audiată aproximativ cinci ore de către procurorii anticorupţie. În acest dosar sunt învinuiţi pentru dare de mită şi oamenii de afaceri Simion Mureşan (Electrogrup), Călin Stoia (director general al Brantner România), care fusese reţinut şi el, şi Mustafa Bekar (asociat la Kiat Group Construct).

Preşedintele PDL Cluj-Napoca, primarul Sorin Apostu, a fost suspendat din partid după ce Curtea de Apel Cluj a dispus arestarea sa preventivă, anunţa, vineri, conducerea filialei judeţene Cluj a PDL, care arăta că Apostu a contribuit, de-a lungul anilor, la consolidarea filialei.

Luni, purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat că, prin decizia Colegiului Director, Sorin Apostu şi Radu Bica au fost excluşi din partid.

Sorin Apostu a intrat în politică în 1999, devenind membru al Partidului Democrat.

Între 1998 şi 2001, Apostu a fost director adjunct al Direcţiei Sanitar-Veterinare (DSV) Cluj, iar la alegerile locale din 2004 a fost ales consilier local al municipiului Cluj-Napoca pe listele Partidului Democrat. A demisionat la scurt timp din funcţia de consilier local şi a preluat postul de director al Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, pe care a condus-o între 2004 şi 2008, în perioada mandatului de primar al lui Emil Boc, fiind cel care se ocupa, de fapt, de problemele municipalităţii, în condiţiile în care Boc trebuia să se ocupe şi de problemele politice, ca preşedinte al PDL.

Sorin Apostu recunoştea într-un interviu că a fost implicat în toate proiectele municipiului Cluj-Napoca după 2004, fiind un fel de „city-manager”.

Ca director tehnic al Primăriei, Sorin Apostu se ocupa de lucrările de întreţinere a străzilor, de proiectele de infrastructură ale municipiului, de cele de reabilitare a şcolilor sau de urmărirea aplicării contractelor de salubritate şi deszăpezire.

Ales consilier local pe listele PDL, la alegerile din iunie 2008, Apostu a devenit viceprimar al municipiului Cluj-Napoca. În ianuarie 2009, când Emil Boc a demisionat din funcţia de primar, fiind numit premier, Sorin Apostu a fost desemnat de PDL drept candidat la funcţia de primar pentru alegerile interimare din 15 februarie 2009, pe care le-a câştigat din primul tur, cu 60,48 la sută din voturi.

Cele mai citite

Spectacol cosmic: O sondă NASA va survola Soarele, în Ajun de Crăciun, la o distanță record

Această apropiere extraordinară de Soare face parte din misiunea sondei de a studia atmosfera solară Sonda spațială Parker, dezvoltată de NASA, atinge pe 24 decembrie,...

Călin Georgescu amenință noul Guvern și pe Klaus Iohannis: Veți regreta orice decizie luată împotriva poporului

Georgescu a calificat actuala conducere drept o „haită politică” care a instaurat un guvern „ilegitim” Călin Georgescu, fost candidat la președinție, a lansat o serie...

Avertizări meteo: Cod portocaliu și galben de ninsori și vânt puternic în aproape jumătate din țară

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis marți mai multe avertizări de vreme severă, valabile pentru următoarele 24 de ore. În intervalul 24 decembrie, ora...
Ultima oră
Pe aceeași temă