Ministrul francez de Externe, Alain Juppe, avertizează că o intervenţie militară împotriva Iranului ar putea declanşa „o spirală de necontrolat”, informează AFP, citată de Mediafax.
La finalul reuniunii miniştrilor de Externe din ţările UE, Juppe a subliniat că intenţia Iranului de a se dota cu arme nucleare, evidenţiată într-un raport al AIEA, ar reprezenta „un pericol major pentru stabilitatea regiunii şi a lumii”.
„Dar o intervenţie militară ne-ar aduce într-o spirală de necontrolat”, avertizează Juppe.
Miniştrii de Externe au îndemnat Iranul să răspundă „preocupărilor internaţionale în legătură cu programul nuclear cooperând în totalitate cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică”, conform unui comunicat dat publicităţii la finalul reuniunii.
Potrivit lui Juppe, UE ar urma să ceară Băncii Europene pentru Investiţii să suspende investiţiile în Iran. În plus, statele membre UE vor analiza posibilitatea impunerii de noi sancţiuni regimului islamist de la Teheran.