Aproximativ 1.000 de „indignaţi” au manifestat duminică la Madrid, cu o săptămână înaintea alegerilor legislative, sub sloganul „să schimbăm modelul acum”, în timp ce Spania, afectată de criză şi de şomaj, se pregăteşte să ofere o majoritate extinsă dreptei, relatează AFP, citată de Mediafax.
La şase luni de la apariţia acestei mişcări, copiate în lumea întreagă, „indignaţii” spanioli vor să apere „programul electoral al cetăţenilor” în faţa marilor partide politice.
„Acestea nu ne reprezintă”, „Ei numesc asta democraţie dar nu este”, strigau manifestanţii, reluând sloganurile lor favorite, în timp ce defilau spre piaţa Puerto del Sol, punctul de plecare al mişcării lor în luna mai.
Manifestanţii sunt mult mai puţin numeroşi decât la marile reuniuni din primăvară, care au mobilizat zeci de mii de persoane împotriva sărăciei, a puterii finanţelor sau a politicii duse de Guvernul socialist.
„Presupun că alegătorii aşteaptă un miracol. Acest lucru mi se pare incredibil, cele cinci milioane de şomeri cel puţin ar trebui să fie aici”, remarca Angeles de la Torre, o manifestantă în vârstă de 47 de ani.
„Am venit pentru că mă opun tăierilor bugetare, privatizării serviciilor esenţiale şi vreau o democraţie mai reprezentativă”, explică Ruben Torres, în vârstă de 33 de ani.
Totodată, „indignaţii” care au părăsit la sfârşitul lui iunie piaţa Catalonia din centrul Barcelonei (nord-est) au instalat un „punct de informare” pe care intenţionează să îl menţină până la alegerile legislative din 20 noiembrie, a anunţat sâmbătă unul dintre purtătorii lor de cuvânt.
„Am numărat ieri seară în jur de 200 de persoane şi unele au ridicat corturi”, a declarat Roc Peris.
Criza economică şi şomajul, aflat la un nivel record comparativ cu ţările industrializate (21,52 la sută) au dominat campania electorală care se încheie vineri.
Spania îşi va reînnoi duminică Parlamentul şi ar urma, conform tuturor sondajelor, să ofere o majoritate zdrobitoare dreptei, sancţionându-i puternic pe socialişti, aflaţi la putere din 2004, pentru politica lor de austeritate.
Ultimele sondaje preelectorale publicate duminică au confirmat această înfrângere anunţată.
Partidul Popular, de dreapta, îşi consolidează avansul, fiind creditat cu 45,4 la sută din intenţiile de vot, potrivit unui sondaj publicat de El Pais, şi cu 47,6 la sută de un alt sondaj publicat de El Mundo, înregistrând astfel o diferenţă importantă faţă de socialişti, care ar obţine între 16,5 la sută şi 17,8 la sută din voturi.