Sediul Federaţiei Internaţionale de Handbal, de la Basel, a fost percheziţionat, miercuri, ca urmare a unei cereri din partea Ministerului Public de la Hamburg (Germania), care anchetează un caz de corupţie, a anunţat, duminică, poliţia elveţiană, citată de AFP şi de Mediafax.
„Am percheziţionat acest sediu, dar am făcut o percheziţie şi la domiciliul preşedintelui forului, egipteanul Hassan Moustafa, situat à Rheinfelden, în cantonul vecin”, a declarat un responsabil al poliţiei.
Moustafa nu era acasă în momentul percheziţiei.
Potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei din Basel, documentele confiscate au fost transmise Ministerului Public din Hamburg.
Moustafa, denumit „Faraonul”, este extrem de criticat deceilalţi membri ai federaţiei. El este bănuit că a primit comisioane după ce a atribuit drepturile de televizare pentru CM societăţii UFASport.