8 C
București
sâmbătă, 26 octombrie 2024
AcasăSpecialProcurorii au descins la Primăria Cluj. Pe cine vizează ancheta: Sorin Apostu...

Procurorii au descins la Primăria Cluj. Pe cine vizează ancheta: Sorin Apostu ori Silviu Prigoană?

UPDATE Primarul Sorin Apostu a fost condus la sediul DNA, pentru audieri.

Procurorii au condus-o la sediul DNA Cluj pe soţia primarului Sprin Apostu, Monica Apostu. Ea este de profesie avocat. Nici Monica Apostu, nici procurorii nu au făcut vreo declaraţie legată de acest caz.

O echipă de procurori de la Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a descins în Primăria Cluj. Procurorii au cerut o serie de documente aflate în biroul primarului municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu. Accesul în cabinetul primarului este oprit.

„S-a solicitat verificarea biroului, în prezenţa primarului Sorin Apostu. Suntem abilitaţi să comunicăm că este vorba de un dosar, iar procurorii care se ocupă de caz ne-au specificat că nu avem dreptul legal să oferim nici un fel de alte informaţii pe care nu le deţinem. Prin urmare, toate informaţiile legate de motivul pentru care în acest moment se realizează verificări ale documentelor aflate în biroul primarului trebuie cerute de la Parchet”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al primăriei, Oana Buzatu.

Ea a spus că nu cunoaşte nimic despre obiectul cercetărilor sau despre ce tip de documente este verificat, ci doar faptul că procurorii au cerut cercetarea biroului primarului. Oana Buzatu a precizat doar că solicitatea procurorilor a fost înregistrată în această dimineaţă. Astfel, ei au depus o cerere pentru eliberarea mai multor documente, la ora 08.25. De asemenea, alţi reprezentanţi ai Parchetului au descins acasă la primarul Sorin Apostu, pe strada Ineu, unde, în prezenţa acestuia, au efectuat o pecheziţie. În jurul prânzului, primarul a ieşit însoţit de un bărbat îmbrăcat în costum şi a plecat la sediul Primăriei, fără să facă vreo declaraţie. Acolo, de vorbă cu procurorii au stat mai mulţi şefi de direcţii din cadrul Primăriei, precum şi viceprimarul Attila Laszlo, care nu a vrut să ofere amănunte legat de tema discuţiilor cu magistraţii. Surse judiciare spun că ancheta ar viza licitaţia pentru atribuirea contractelor pentru salubritatea oraşului. Clujul a fost împărţit în două sectoare. Într-unul, licitaţia a fost câştigată de compania Brantner – Vereş, condusă de liderul filialei clujene a Partidului Ecologist Român, Eugen Vereş, iar cel de-al doilea sector, de firma Rosal, care îi aparţine deputatului PDL Silviu Prigoană, originar din Gherla. Silviu Prigoană nu a răspuns telefoanelor şi SMS-urilor trimise de jurnaliştii de la România liberă. Potrivit unor surse judiciare, tocmai din cauza faptului că este implicat şi Silviu Prigoană, competenţa de anchetă în acest caz a revenit Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu DNA.

„Dacă este vorba de o anchetă penală împotriva unui demnitar, de exemplu parlamentar ori membru al Guvernului, competenţa de anchetare aparţine Parchetului General”, a spus un avocat consultat de România liberă, care nu doreşte să îşi facă public numele. Primarul Sorin Apostu ar fi trebuit să aibă azi o conferinţă de presă, la care a venit viceprimarul Attila Laszlo.

Fostul coleg de partid al lui Sorin Apostu, deputatul independent Mircia Giurgiu, a declarat că „prin oraş se vorbea că lui Sorin Apostu i se spunea fifty-fifty. După arestarea lui Radu Bica, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, am auzit că au început să se toarne între ei şi că procurorii i-au chemat şi pe alţii la audieri”, a spus, pentru romanialibera.ro, Mircia Giurgiu. El a declarat că, în perioada în care era membru PDL, nimeni nu i-a propus vreo afacere ilegală. „Nici măcar nu am discutat despre aşa ceva”.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei, Oana Buzatu, a declarat că, în acest an, procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au solicitat de şase ori diferite documente din cadrul instituţiei. În total, au fost 172 de solicitări de eliberare a unor documente, depuse în acest an de diferite parchete.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă