Iranul „nu are nevoie de bomba atomică” pentru a înfrunta Washingtonul şi aliaţii săi, a reafirmat marţi preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad, în timp ce AIEA se pregăteşte să publice un raport care confirmă suspiciunile occidentale privind activitatea nucleară militară iraniană, relatează AFP, citată de Mediafax.
„Statele Unite, care dispun de 5.000 de bombe atomice, ne acuză cu neruşinare că fabricăm arma atomică, dar ei trebuie să ştie că dacă noi vrem să tăiem mâna pe care au întins-o peste lume nu avem nevoie de bomba atomică”, a declarat Ahmadinejad citat de site-ul televiziunii publice.
„Vrem să ne atingem obiectivele folosind gândirea, cultura şi logica”, a adăugat preşedintele iranian acuzând Statele Unite că fură bogăţiile popoarelor şi le umilesc.
„Dacă Statele Unite vor să ţină piept naţiunii iraniene, vor regreta răspunsul nostru”, a avertizat el.
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) urmează să publice miercuri un nou raport care ar trebui, potrivit occidentalilor, să aducă indicii noi despre acuzaţiile potrivit cărora Teheranul lucrează, în pofida dezminţirilor sale, la fabricarea unei arme nucleare.