17.4 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSpecialO companie din Bulgaria cotată pe piaţa de la Sofia s-ar putea...

O companie din Bulgaria cotată pe piaţa de la Sofia s-ar putea lista şi la bursa de la Bucureşti

O companie din Bulgaria cotată la bursa de la Sofia s-ar putea lista şi pe piaţa de la Bucureşti, potrivit directorului general al bursei bulgare, Ivan Takev, după interconectarea depozitarilor centrali din cele două ţări, relatează Mediafax.

„Nu sunt sigur câte companii se vor lista, însă ştiu că este o companie interesată, pentru că altfel nu am mai fi aici. Din câte ştiu, este un plan al managementului companiei respective, însă nu ştiu dacă au şi acordul acţionarilor. Nu putem da nume, pentru a nu afecta încrederea acestora în noi”, a declarat Takev, la Bucureşti, prezent la deschiderea şedinţei bursiere de marţi.

Pentru realizarea dublei listări este necesară realizarea unei legături între Depozitarul Central de la Bucureşti şi instituţia similară din Bulgaria.

Potrivit directorului general al Depozitarului din Bulgaria, Ivan Dimov, prezent şi el la BVB, legătura s-ar putea realiza în 2 – 3 luni.

„Aşteptăm după colegii noştri (de la cei doi depozitari -n.r.) pentru a face conexiunea şi apoi putem spune că avem autostrada pentru duble listări”, a afirmat directorul general al BVB, Valentin Ionescu.

Ideea listărilor pe bursele de la Bucureşti şi Sofia a mai fost discutată de reprezentanţii celor două pieţe în luna mai, când Ionescu spunea la Sofia că aceste operaţiuni pot deveni un prim pas în dezvoltarea unei cooperări mai strânse între pieţele de capital din România şi Bulgaria, într-un context regional mai larg.

Prin listarea şi pe piaţa de la Bucureşti, companiile bulgare pot avea acces pe o piaţă mai lichidă decât cea de la Sofia, unde rulajul mediu zilnic este de 1,5 milioane euro.Valoarea medie a tranzacţiilor cu acţiuni realizate în acest an la BVB a fost de 9,6 milioane euro.

În acest an, pe bursa de la Sofia va fi realizată o ofertă secundară importantă, la compania de distribuţie de energie ENV Bulgaria, în cadrul căreia statul bulgar vrea să vândă 33% din acţiuni pentru 250 milioane euro.

Oferta ar fi comparabilă cu cea prin care statul român a încercat în acest an, însă a eşuat, să vândă 9,84% din acţiunile companiei petroliere OMV Petrom, care avea o valoare minimă de 484 milioane euro.

Potrivit celor mai recente raportări, Bursa de la Sofia are o capitalizare de 6,173 miliarde euro, iar piaţa de la Bucureşti de 17,37 miliarde euro.

Reprezentanţii celor două burse au semnat marţi un memorandum de cooperare, în baza căruia intenţionează să lanseze şi un indice bursier, însă acest plan este încă la început.

Cele mai citite

Guvernatorul BNR: În fața inflației, oamenii se așteaptă la salarii mai mari

Mugur Isărescu a vorbit și despre transformări digitale, precizând că nu vede cripto-activele ca bani, nici măcar în sensul cel mai larg posibil al...

Asigurarea obligatorie a locuinței este, de fapt, facultativă

La nivelul întregii țări, doar 17% dintre locuințe sunt protejate împotriva riscurilor și situațiilor dificile Polița de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAD), așa cum este...

Mark Rutte, noul lider NATO, promite sprijin pentru Ucraina: Nu mă tem de rezultatul alegerilor din SUA

Rutte a declarat că ar putea colabora cu oricare dintre candidații la Casa Albă Noul șef al NATO, Mark Rutte, și-a exprimat marți sprijinul ferm...
Ultima oră
Pe aceeași temă