17.4 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSpecialCFR SA a atribuit un contract de 317 milioane euro pentru modernizarea...

CFR SA a atribuit un contract de 317 milioane euro pentru modernizarea liniei Vinţu de Jos-Simeria

CFR SA a atribuit consorţiului Swietelsky – Strabag – Alstom – Arcada – Euroconstruct – Transferoviar Grup un contract pentru modernizarea liniei de cale ferată Vinţu de Jos-Simeria (judeţele Alba şi Hunedoara), în valoare de 1,35 miliarde lei (317,26 milioane euro, fără TVA), relatează Mediafax.

Termenul de execuţie a lucrărilor este de 30 de luni, iar finanţarea va fi asigurată din fonduri nerambursabile europene post-aderare, prin Fondul de Coeziune – 85%, şi de la bugetul de stat – 15%, se arată într-un comunicat transmis de CFR.

Modernizarea tronsonului de cale ferată presupune lucrări la infrastructură şi suprastructură (printre care lucrări de consolidare a liniilor cu o lungime de 7,78 km, construcţia sau reabilitarea a 16 poduri, respectiv 8 pasaje denivelate şi un tunel), lucrări de electrificare şi energoalimentare, de telecomunicaţii feroviare, de construcţii civile şi de protecţie a mediului.

Rezultatul licitaţiei poate fi contestat în termen de zece zile de la primirea comunicării.

După finalizarea lucrărilor, trenurile de călători vor circula cu viteza de 160 km pe oră, iar cele de marfă cu 120 km pe oră.

Linia Vinţu de Jos-Simeria face parte din tronsonul Coşlariu – Simeria situat pe Coridorul IV pan-european (Constanţa – Bucureşti – Braşov – Alba Iulia – Curtici).

Compania austriacă Swietelsky are ca obiect de activitate construcţia de terasamente de cale ferată. Compania a participat prin intermediul filialei din România la modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti-Câmpina şi a unei linii de tramvai din Bucureşti şi, în prezent, efectuază lucrări de modernizare a liniei de cale ferată Bucureşti-Constanţa.

Grupul francez Alstom este prezent în România prin Alstom Transport România, care are din 2003 un contract cu Metrorex, cu o durată de 15 ani, pentru asigurarea serviciilor de mentenanţă a trenurilor de metrou.

Arcada Company SA Galaţi este specializată în construcţii de căi ferate, drumuri, poduri, consolidări terasamente, construcţii civile. Firma este controlată de două persoane fizice, Spiru Mantu şi Mihai Huma, fiecare cu 44% din acţiuni.

Firma Euroconstruct Trading ’98 este deţinută de omul de afaceri Dan Besciu şi este specializată în construcţia infrastructurii rutiere, fiind implicată în proiecte precum autostrada Bucureşti-Ploieşti, Sibiu-Orăştie, dar şi în modernizarea drumurilor naţionale.

Transferoviar Grup a fost înfiinţat în 2003 şi este deţinută de omul de afaceri Călin Mitică. Activitatea principală a firmei este transportul de marfă şi manevrele feroviare, iar cea secundară reparaţii de vagoane de marfă şi călători şi locomotive. Grupul a intrat anul trecut pe piaţa transportului feroviar de călători, pe două rute din judeţele Buzău şi Bihor.

Cele mai citite

Mark Rutte, noul lider NATO, promite sprijin pentru Ucraina: Nu mă tem de rezultatul alegerilor din SUA

Rutte a declarat că ar putea colabora cu oricare dintre candidații la Casa Albă Noul șef al NATO, Mark Rutte, și-a exprimat marți sprijinul ferm...

Tranzacție strategică: Compania ungară MVM preia divizia E.ON de gaze și electricitate din România

Tranzacția este condiționată de aprobarea unor instituții ale statului român și este așteptată să fie anunțată oficial, în câteva luni Romgaz și OMV Petrom...

Nicușor Dan susține că oamenii nu sunt în pericol, dacă trec prin Piața Unirii

Primarul general afirmă că nu există un expert care să confirme urgența lucrărilor de reabilitare Primarul Capitalei nu crede că graba cu care primarul sectorului...
Ultima oră
00:02:44
Pe aceeași temă